Sorin Cârțu, laude pentru Universitatea Craiova după primul meci cu Costel Gâlcă pe bancă: “De mult n-am mai văzut un joc atât de consistent”

Sorin Cârțu s-a arătat impresionat de jocul Universității Craiova, la primul meci cu Costel Gâlcă la cârmă.

Invitat la Sport Total FM, legendarul fotbalist din Bănie a analizat prestația oltenilor, care au învins Sepsi cu 3-1 și au revenit pe locul 2 în SuperLiga.

Cârțu a lăudat modul în care Gâlcă a pregătit partida de la Sfântu Gheorghe și își dorește ca echipa să abordeze în același mod și următoarele meciuri din Play-Off.

“Mi-a plăcut ce au jucat. Acum ne așteptăm la și mai bine de atât. De mult n-am mai văzut un joc atât de consistent făcut de Universitatea. Și în fața unei echipe periculoase, Sepsi, și pe terenul lor. I-au surprins și au jucat invers față de ceea ce se așteptau. Am văzut agresivitate și pe faza defensivă și pe faza ofensivă.

Aș vrea mai mult din punctul ăsta de vedere. Să apară mai multe momente de genul ăsta în timpul meciului. Atunci vin și rezultatele pozitive. Acum îi este la îndemână lui Gâlcă să exploateze treaba asta, să continue și să nu scadă din modul ăsta în care i-a pregătit pentru jocul cu Sepsi și cum a gândit partida.”, a spus Sorin Cârțu, la emisiunea “Execuții matinale”.

 Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -