Marius Avram este dezamăgit de arbitrajul de la FC Argeș – FCSB: “Arbitrul a avut o abordare stranie”

Marius Avram, fostul arbitru internațional, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 20 martie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre maniera arbitrajului din cadrul partidei FC Argeș – FCSB.

,,Pentru meciul dintre Argeș și FCSB aș intra un pic în profunzime în analiza arbitrajului, pentru că pe lângă fazele controversate punctuale, cred că arbitrul jocului Horia Mladinovici, a avut o abordare un pic stranie pentru mine și greșită s-a dovedit în final în ceea ce privește meciul acesta. În prima repriză, înainte de a se întâmpla hențul lui Miron în careu, înainte de a se întâmpla fazele acestea importante, cred că de cel puțin patru ori a atenționat verbal jucători, ‘gata e ultimul fault’, ‘e ultima oară când te mai iert’, ‘e ultima oară când nu-ți dau galben’.

Lucrurile acestea, aceste detalii care aparent nu sunt importante, ele duc la lucruri foarte grave. În momentul când Horia transmite mesajul și avertizează cu ambele mâini că ‘gata, este ultima oară’, asta ar trebui să fie un mesaj pentru ambele echipe că este ultima oară când trece cu vederea un asemenea fault și nu a fost de galben. Acest gesturi au urmat la el din nou și din nou, chiar și a patra oară. Nu a fost ultima oară mai devreme?

Chiar vorbeam cu un fost coleg de arbitraj că după min. 30, avea șanse mari ca meciul să fie pierdut din mână, pentru că nu mai avea valoare cartonașul”, a spus Marius Avram pentru Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -