AUDIO | Burcă își ”ceartă” patronul după ultimele declarații: ”E prea sincer, am simțit o stare de neliniște în vestiar”

Antrenorul lui Sepsi, Ovidiu Burcă, a explicat, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, motivele din spatele parcursului slab al echipei de până acum.

”Punctele sunt puține, rezultatul și modul în care am pierdut punctele la Galați au fost frustrante. Întotdeauna vorbim că avem nevoie de victorii ca să ne întărim moralul, dar este invers. Trebuie să ai moral bun ca să acumulezi victorii. Și la Galați am văzut echipa un pic crispată. Eșecul cu Craiova a fost unul care ne-a afectat mult, dar suntem totuși în proces de formare. S-au schimbat mulți jucători, sunt unii care nu apăreau constant la echipă și acum au început să joace, este o dinamică importantă. O echipă bună trebuie să treacă de aceste probleme ca să se întărească și să emită pretenții. De aceea nu sunt speriat, sunt lucruri normale, eu cred că ușor-ușor o să devenim mai constanți.

La începutul sezonului înscriam puțin, dar și încasam puțin. Dar acum am început să primim tot mai multe goluri și asta nu e bine. Trebuie să reglăm lucrurile.

”Uneori spune lucruri pe care nu ar trebui să lu spună”

Domnul Dioszegi este un om foarte sincer, uneori spune și niște lucruri pe care nu ar trebui să le spună. Am simțit și eu în vestiar o stare de neliniște, de neîncredere. Am discutat cu băieții, a venit și dumnealui de a discutat și acum lucrurile sunt mult mai clare. Poate și acesta a fost un motiv pentru care nu am mai fost atât de capacitați, au fost acele anunțuri care i-au preocupat pe jucători.

Cosmin Matei se poate alătura echipei pentru antrenament în februarie, iar în martie-aprilie poate juca. Din păcate, acum nu se poate antrena cu echipa organizat și asta este o problemă”.