AUDIO | “În loc de felicitări am primit controale!” Adrian Gavriliu ridică semne de exclamare la Trafic Sport

Adrian Gavriliu (fost președinte la CSM Bacău, antrenor de sărituri în apă) a stat de vorbă cu Horațiu Sima și Răzvan Toma în cadrul emisiunii Trafic Sport.

„L-am întâlnit pe Popovici Constantin, săritorul de la mare înălțime. În ultimii trei ani am devenit campion mondial și am adus șase medalii mondiale împreună cu acest sportiv: trei de aur și trei de bronz pentru CSM Bacău. Cu toate acestea, nu am primit niciodată nici măcar un mesaj de felicitare din partea primarului municipiului Bacău.

Am obținut chiar și o premieră prin intermediul Consiliului Local, printr-un proiect de hotărâre inițiat de un consilier local, nu de primar. Mai mult, primarul nici măcar nu a participat la acea ședință. Consider că este vorba despre frustrări personale și despre ambiții politice duse la extrem. Nu ar trebui să se ajungă aici. Rezultatele sportive sunt rezultate sportive, iar simpatiile politice ar trebui să rămână separate de acestea.

După cum prevede și Codul Muncii, fiecare persoană are dreptul la propriile convingeri, fie ele politice sau religioase. Nu trebuie să existe discriminare din cauza acestora. Din păcate, pentru că nu împărtășesc viziunea politică a domnului primar, ci am alte simpatii, s-au îndreptat multe atacuri împotriva noastră.

Mai mult decât atât, după câștigarea titlului mondial de la Fukuoka, din Japonia, în loc de felicitări am primit un control fulger imediat ce ne-am întors acasă. A fost dispus un control pentru a verifica modul în care sunt cheltuiți banii alocați acestui sportiv. Mi s-a părut jignitor. Nu pentru că am fi avut ceva de ascuns, fiind vorba despre bani publici și fiind firesc să existe verificări, ci din cauza momentului ales și a modului în care s-a desfășurat.

În loc de felicitări am primit controale. Domnul primar avea impresia că deplasările în Japonia sau Statele Unite erau finanțate din bugetul CSM. Chiar și dacă ar fi fost așa, tot vorbim despre obținerea unui titlu mondial. Totuși, realitatea era alta. Toate aceste deplasări au fost finanțate integral fie de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, fie de Federația Română de Natație. CSM Bacău asigura doar salariul sportivului. Cheltuielile cu transportul, cazarea și masa nu erau suportate de municipalitate.

Din acel moment au început numeroase șicane. Glumeam uneori la bazin că unii sunt în stare să ne conteste și titlul mondial. Toate acestea au culminat cu demiterea mea din funcția de director, pe care o ocupasem timp de nouă ani.

A urmat un proces. În final, Curtea de Apel a decis, printr-o hotărâre definitivă, repunerea mea în funcția de director și reîncadrarea pe postul anterior. Cu toate acestea, nici până astăzi hotărârea nu a fost pusă în aplicare. Se încearcă în continuare diferite manevre administrative pentru a o ocoli. Mi se pare greu de calificat un asemenea comportament.

Deși în spațiul public și pe rețelele de socializare se vorbește despre o altfel de politică, despre viziune și modernizare, experiența mea personală a fost diferită. Nu vreau să generalizez și nici să comentez alte domenii. Vorbesc strict despre sport și despre relația mea cu domnia sa.

Mai mult, a fost desființat handbalul în Bacău, de la nivelul Ligii Naționale până la grupele de copii. Am văzut copii plângând pentru că nu mai aveau unde să practice acest sport. S-a trecut cu buldozerul peste munca și speranțele lor, iar mai multe secții sportive au fost desființate.

Sunt de acord cu domnul primar până la un anumit punct atunci când vorbește despre sportul de masă. Este important ca municipalitatea să susțină participarea unui număr cât mai mare de copii la activități sportive. Însă sportul de masă și sportul de performanță nu trebuie să se excludă reciproc. Putem și trebuie să le susținem pe ambele.

Nu înseamnă că, pentru a promova sportul de masă, trebuie să anulăm, să minimizăm sau să umilim sportivii de performanță. Mi s-a spus că aceștia ar trebui să plece la alte cluburi, în București. Eu cred contrariul. Sportivii băcăuani care obțin performanțe de nivel înalt și reprezintă excelența ar trebui să rămână acasă, să fie susținuți de comunitatea care i-a format și care este mândră de rezultatele lor, nu să fie nevoiți să plece către alte cluburi.”

Ascultă tot interviul aici: