Florentin Pera, extrem de fericit după ce Gloria Bistrița a primit wild card de participare în Liga Campionilor: “E un vis împlinit!”

Florentin Pera s-a arătat extrem de fericit după ce Gloria Bistrița a primit wild card de participare în sezonul viitor al Ligii Campionilor la handbal feminin. Va fi debutul echipei din Bistrița în competiția regină a handbalului european.

În direct la emisiunea “Liga de Weekend”, moderată de Daniel Nazare, Pera a spus că vestea obținerii wild card-ului reprezintă “un vis împlinit”.

Vestea extraordinară vine după ce, în sezonul precedent, Florentin Pera a condus Gloria Bistrița până în finala EHF.

Antrenorul Gloriei, care ocupă simultan și postul de selecționer al naționalei feminine a României, a lăudat emulația superbă creată la Bistrița și privește optimist către viitor:

“Calificarea în Liga Campionilor reprezintă un vis împlinit pentru mine și echipă. Este o încununare a muncii și a parcursului perfect din sezonul trecut din EHF. Am avut un sezon bun, am fost echipa neînvinsă până în finală. Ne pare rău că n-am câștigat finala, dar cred că a contat foarte mult că la Bistrița s-a creat o emulație. Am jucat fiecare meci cu sala plină, am avut parte de suporteri și în deplasare.

În Final 4 am avut peste 600 de suporteri, o galerie superbă. Și toate aceste lucruri au condus la această obținere de wild card. Ne onorează, dar ne și responsabilizează. Este o competiție mult mai puternică, cu meciuri mult mai tari. Programul e mult mai încărcat încă din septembrie, ținând cont că și campionatul național e foarte disputat, cu echipe puternice care se dezvoltă tot mai mult de la an la an.

Cu siguranță suntem nevoiți să completăm lotul cu jucătoare mult mai experimentate pentru nivelul Ligii Campionilor. Eu sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție. Sincer, obiectivul meu era să duc echipa în Liga Campionilor, dar nimeni nu se aștepta să se întâmple atât de repede, după numai 7 luni.”, a spus Florentin Pera, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -