Marius Avram: “Kovacs nu a fost chemat doar ca arbitru de rezervă. Mă aștept să primească un meci la centru”

Marius Avram, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 25 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre delegarea lui Istvan Kovacs la Campionatul Mondial.

,,Să știți că nu este singurul nume mare dintre arbitrii internaționali care nu au primit meciuri la centru până acum, o să vă dau exemplu pe Danny Makkelie, pe care îl cunoaștem cu toții și este arbitru de TOP în Europa, în primii 5, dacă nu este considerat chiar cel mai bun, care nu a avut niciun meci, mai sunt arbitrii englezi care sunt prezenți la Campionatul Mondial, dar care nu au primit niciun meci până acum.

Nu știu care este strategia lui Colina sau cum își face el delegările, ca să nu zic politic, pentru că încearcă să nu-i delege pe arbitrii de pe un anumit continent la echipele din același continent, cel puțin la această fază, pentru a avea o distribuție cât mai bună, dar eu sper cât de repede să-l vedem la centru pe Kovacs.

La campionatele Mondiale precedente am mai avut arbitrii care nu au primit niciun meci și au fost doar rezervă, dar aceștia nu au fost chemați cu toată brigada. De această dată arbitrii au fost chemați cu arbitrii asistenți după ei.  

Eu asta sper, ca Istvan Kovacs să nu fi fost chemat doar ca arbitru de rezervă, văzând și alți arbitrii și unii cu nume mari n-au fost delegați.

Concluzia mea este că lucrurile nu sunt finale și nu a fost chemat doar să fie rezervă. Mă aștept să primească și el un meci la centru”, a spus Marius Avram la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -