Marin Condescu: “Iordănescu și Răducan trebuie să își asume. Au încasat bani în timp ce jucătorii erau neplătiți de 8-9 luni”

Marin Condescu, fostul oficial de la Pandurii Tg. Jiu, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 28 ianuarie, pentru a discuta cu realizatorii Narcis Drejan și Dragoș Borchină, despre cererea de faliment depusă de Iordănescu și Răducan împotriva echipei Pandurii Târgu Jiu.

“Am spus acum pentru că în urma unui efort susținut de către creditori și de membrii asociați, am reușit să recuperăm banii care au fost divisiți în perioada Răducan – Iordănescu, când lucrurile sunt destul de clare. Chiar dacă declară că eu sunt un infractor, că eu am nenorocit clubul, la mine instanța și-a spus punctul de vedere, vinovat. Problemele mi le-a rezolvat în modul cum a decis instanța care a prevăzut în final două lucruri importante. În perioada mandatului Condescu, nu a existat prejudiciu și are de primit bani de la Panduri devenind creditor.

Din păcate, în perioada Iordănescu – Răducan, eu nu eram la club, pentru că eram sub control judiciar. Am venit în 2016, când intră în insolvență clubul și începând această luptă cei care suntem trup și suflet cu Pandurii, am început procesul de recuperare al resurselor financiare pierdute pe timpul guvernării celor doi. În martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat dreptate clubului și am încasat cei 4 milioane de euro care trebuiau să asigure finanțarea clubului. În octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova confirmă noul plan de organizare și se încep plățile către jucătorii care au activat la Pandurii în perioada 2017 – 2021, se numesc plățile curente în limbajul legii insolvenței și plătim către stat toate cheltuielile, în jur de 31 de miliarde, ca jucătorii să poată să fie asigurate și din punctul acesta de vedere. Peste 100 de jucători au primit drepturile salariale.

Surpriza a fost acum o săptămână când s-au prezentat la Tribunalul Târgu Jiu pentru intrarea în faliment domnii Răducan și Iordănescu. Domnul Iordănescu pentru o sumă de 11.500 de euro pe care dânsul spune că ar avea de recuperat și domnul Răducan pentru o sumă de 400 de mii de euro care refuzând să predea gestiunea clubului, bani pe care noi demonstrând în instanță în 2017 când acest contract al domnului Răducan a fost încheiat în afara legii de către directorul Complexului Energetic Oltenia în numele clubului, iar instanța i-au anulat acest drept.

Marea problemă a acestui club este că după ce știi că jucătorii nu au fost plătiți, acum când exista posibilitate achitării până la 31 martie, când expiră perioada de îndeplinire a planului de organizare față și de jucătorii care au fost trecuți la masa credală fiindcă nu i-ai plătit, tu ceri falimentul clubului. Tu, Răducan Narcis, în 2016, când jucătorii erau neplătiți 6-8 luni de zile, ai încasat numai în luna august și septembrie, cu o lună înainte de a intra în faliment, peste 100 de mii de lei. Acest lucru ne-a arătat o altă față a acestor oameni, care în afară că ar fi trebuit să îți asume responsabilitatea pentru perioada respectivă ne-a făcut să arătăm cum stau de fapt lucrurile la zi, a spus Marin Condescu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -