Laszlo Dioszegi, despre meciul câștigat la ”masa verde”: “Cu 3-0 nu are niciun farmec fotbalul! Nu am făcut noi regulamentul!”

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 16 februarie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre meciul câștigat la ”masa verde”.

“Vă spun și dumneavoastră, cum se poate auzi ca eu să urlu pe un stadion de 4 mii de spectatori, iar jandarmii să intervină din cauza mea. Eu vă spun ceva, când noi am jucat la Ploiești în Cupa României, meciul a fost oprit pentru 10 min, de ce nu au evacuat galeria lor că e atât de ușor să îi poți evacua, după cum spun ei. De ce nu au evacuat? Pentru că se putea încheia meciul definitiv. Vă spun eu! Fiindcă nu au pârghiile necesare.

Chiar și astăzi am discutat, deci acolo jandarmeria și observatorul și cel cu ordine și siguranță, numai ei pot împreună să facă un ordin de așa fel. În doar 10 minute nici nu ai cum să înregistrezi un document să ai și nr. de înregistrare să dai vina pe jandarmerie. Deci legile sunt făcute să se bată la cap unul pe celălalt. Legea sportivă spună ceva, iar legea jandarmeriei spune alt ceva. Deci noi nu putem interveni peste legea jandarmeriei. Suporterii se pot scoate din stadion numai dacă sunt violențe. Se dă foc la stadion, rup scaune și așa mai departe, nicăieri nu e scris că pentru violențe verbale. Și noi suntem adepți de a câștiga regulamentul cât mai repede, pentru că nici noi nu vrem să câștigăm meciul cu 3-0, că nu are niciun farmec fotbalul.

Dar uite că după 6 ani în Liga 1, un arbitru a oprit meciul regulamentar, toată lumea spune că este regulament, dar există și semne de întrebare. Dar de ce nu spunem că dacă este regulamentar nu avem ce discuta de acum încolo nu o să se mai întâmple așa ceva. Dacă căutăm portițele că este regulamentar, dar nu este fair-play. Eu cred că viața noastră s-a înrăutățit și cred că vom avea de pierdut multe puncte, nu numai astea pe care le-am câștigat. Deci noi n-am cerut acest regulament și nu este făcut de Sepsi. Acest regulament este făcut de FIFA, UEFA și așa mai departe“, a spus Laszlo Dioszegi la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -