Ionuț Badea, despre derby-ul Dinamo – Rapid: ,,Dinamo este în supraviețuire, are momente foarte bune, dar și momente când chiar gafează”

Ionuț Badea, fostul jucător al Dinamo București, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 21 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre derby-ul Dinamo – Rapid. 

,,Erau echipe purternice, tot timpul a fost încărcătură și tensiune, mai ales când cele două galerii veneau în număr mare, dar nu numai că veaneau în număr mare, dar aveau și mesaje interesante și mesaje inteligente. Ce se întâmpla în teren, chiar era de un nivel ridicat, pentru că ritmul de joc era mare, jucătorii erau foarte buni, posesia se ținea mai mult decât astăzi. Spațiile erau mai mari, echipele erau un pic mai lungi și atunci exista posibilitate unor situații de unu contra unu, destul de spectaculoase. Întotdeauna au avut o încărcătură aceste meciuri. Cam astea erau derby-urile cu: Steaua, Rapid și în provincie mai era Craiova, în perioada în care am jucat eu. În alte momente au mai fost și cu Timișoara, dar când am jucat eu, astea erau.

Dinamo este în supraviețuire în momentul de față, cu un antrenor care încearcă să regăsească un echilibru, pentru că Dinamo are momente de joc, bun și foarte bun, dar și momente în care Dinamo chiar gafează și aici trebuie să aduc aminte de tinerețea lotului, pentru că este de așteptat și este ceva normal. Sper să aibă toți jucătorii valizi și să poată să aibă o comportare echilibrată și decentă, și atunci am putea evalua corect un asemenea derby.

Rapid după un început culminant nu numai în Liga 1, mă refer la începutul lui Mihai Iosif, când a preluat echipa în Liga a 2-a, în afara play-off și a dus-o până în Liga 1, cu jovialitatea lui, cu tipul ăsta de antrenor-suporter, care îmbină foarte bine senzația de gașcă cu ceea ce ar trebui să lucreze în teren. În interior, luând acești jucători cu o mare experiență: Săpunaru, Grigore și Junior Morais, pe undeva a rezolvat partea defensivă pentru Rapid. Este aliniamentul care joacă cu centrul de greutate foarte retrasă. Îi place foarte multă să joace în această ipostază, pentru a elimina acele dueluri unu la unu și acele lacune”, a spus Ionuț Badea la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -