Narcis Răducan, despre alegerile de la FRF: “Nu este o democrație absolută când se întâmplă asta”

Fostul jucător Narcis Răducan, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 12 aprilie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre alegerile din cadrul FRF.

,,În principiu, nu este o democrație absolută când se întâmplă asta, te gândești în primul rând la zona politică, unde sunt astfel de exemple unde există doar un singur candidat, parcă te gândești de două ori ce se întâmplă. Până la urmă acesta este electoratul, a fost ales fără excepții, au fost vreo 12 rețineri parcă și cam aceasta este situația, nu prea sunt multe de  comentat.

Am văzut că acum s-a votat la vedere, fiind unul singur, s-a votat cu da sau nu. Despre Răzvan, ce să spun, a făcut și lucruri bune, au fost și lucruri pe care nu le-a făcut. Lumea sportului este împărțită, dar mai degrabă cred că sunt mai multe persoane nemulțumite, pentru că vitrina unei administrații corecte o reprezintă calificările și din păcate aici nu a punctat. De aici a apărut și valul de contestări din partea oamenilor de fotbal, a spus Narcis Răducan la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -