Fostul internațional, Narcis Răducan, a comentat, la Fluier Final, cu Narcis Drejan, situația din lupta pentru titlu în SuperLiga.
”Craiova pare la un nivel peste alte echipe, dar nu putem spune că este una mare sau că e jucat campionatul. Dacă ne uităm la clasament, Dinamo e pe val, dar marea luptă se va da în play-off. Acolo este un minicampionat care va conta, va interveni gestionarea emoțiilor, a băncii de rezerve, inspirația antrenorilor. Sunt multe elemente importante, până atunci este o luptă între cele 4 care se bat la campionat, nu cred că sunt mai multe: Craiova, Dinamo, Rapid și FCSB. U Cluj poate fi o surpriză, are maturitate, ne-a demonstrat că poate să vină așa, invizibil, să ne surprindă. Are deja statut de echipă de play-off. Mai rămâne un loc 6 pentru care se vor bate câteva echipe, vedem ce va fi.
”Echipă imprevizibilă”
FCSB este o echipă imprevizibilă, capabilă de orice, de ei depinde în ce direcție vor apuca. Are un lot bun, antrenor ambițios, au bani, se poate interveni în iarnă și se pot bate la titlu. De când a venit Reghe, au arătat ambele fețe. Cu Rapid au bătut clar, au arătat ca o echipă care merge spre titlu, dar apoi au pierdut cu o echipă de Liga a doua și cu o candidată la play-off și au arătat că ar merge dincolo. Reghe trebuie să echilibreze lucrurile acolo. Nu cred că scapă play-off-ul, dar rămâne de văzut până unde pot merge. Contează mult că Reghe lucrează bine cu Becali. Relația cu el constituie 50% din fișa postului la FCSB. Plus că are și un istoric, ăsta este un avantaj”.

