Jean Vlădoiu, despre meciul Germania – România: ,,În fotbal se pot întâmpla și minuni”

Jean Vlădoiu, un fost fotbalist român, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 8 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Gabriel Maricescu, despre meciul Germania – România.

,,Am văzut declarațiile celor din Germania, ne apreciază și am văzut că ne consideră mult mai buni decât Macedonia de Nord, cel puțin înaintea acestui meci. Deci vor trata meciul cu maximă seriozitate, pentru că știu că echipa României este mult mai bună decât cea a Macedoniei, chiar dacă am avut ghinion și nu ne-am calificat, dar am demonstrat prin joc că putem și avem potențial. Am văzut declarațiile antrenorilor care apreciază ce a făcut Mirel Rădoi cu U21. Mă gândesc că în această seară avem șansa noastră, mică, dar o avem, depinde de conjunctură. Ați văzut, se pot întâmpla surprize și la nivel de echipe naționale, cât și la nivel de cluburi. Indiferent de renume, dacă prinzi o zi proastă și ratezi 5-6 ocazii și te prinde adversarul, îți marchează și îți face un meci foarte greu. Mai apar rar și surprize. Echipa României sper să o ajute bunul Dumnezeu, că altfel ne va fi foarte greu. Echipa Germaniei este peste noi la toate capitolele, dar în fotbal se pot întâmpla și minuni”a spus Jean Vlădoiu la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -