Cristian Bivolaru, despre meciul Farul – FCSB: ,,Suntem dezavantajați, dar vom respecta decizia și vom juca”

Cristian Bivolaru, directorul general al FC Farul,a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, din cadrul emisiunii ,,Fluier Final”, din 3 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre confruntarea dintre Farul și FCSB. 

,,Măsura reprogramării meciului a fost justă, însă asta nu scuză graba cu care s-a programat sau s-a reprogramat meciul. Dacă am fi fost solicitați și noi, și FCSB-ul care tot din cele spuse de Edi Iordănescu, nici cei de acolo nu sunt încântați cu reprogramarea meciului pe mâine seară.

Cel mai probabil nu am fi ales să jucăm mâine și cel mai probabil am fi găsit o dată care să fie convenabilă ambelor echipe, dar asta este, respectăm decizia și jucăm. Un lucru cel mai delicat pentru noi, va fi să ne recuperăm pentru meciul de duminică, pentru că sunt mai puțini de 3 zile între meciul de mâine seară și meciul cu Craiova.

Sunt două meciuri extrem de grave și noi luptăm din greu să nu pierdem trena locurilor care te califică pentru play-off. Pot spune că suntem dezavantajați.

Ne vom afla într-un dezavantaj vizibil, pentru că le va fi greu jucătorilor să se recupereze, avem și noi jucători cu probleme, fie că sunt în recuperare după Covid, fie că sunt în recuperare după diverse accidentări, mai mult sau mai puțin severe, dar cert este că ne lipsesc jucători importanți. Am mai avut problemele astea și le vom trece”, a spus Cristian Bivolaru la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -