Cristi Borcea: “Cât am fost la Dinamo am avut două divorțuri și operație pe cord! Dinamo era înaintea familiei”

Fostul finanțator de la Dinamo București, Cristi Borcea, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 31 mai, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre amintirile de când conducea clubul din “Ștefan cel Mare”. 

 

 

“Am avut de toate cât am fost la Dinamo, două divorțuri operație pe cord la 41 de ani, am suferit și am dus prea mult. Nu mai vreau să duc pentru Dinamo. Înainte când conduceam era Dinamo pe primul loc înaintea familiei. Acum pentru mine pe primul loc este familia și copiii mei, prioritățile sunt altele. Banii nu sunt o problemă, am muncit și am peste 2.500 de angajați și am dezvoltat societățile și tot principala sursă a mea, înainte de 89′, buteliile, uite că și acum tot buteliile sunt.

Întrebați jucătorii că nu aveau întârziere salariale, eu asta vă întreb: Cine din fotbal a ieșit pe câștig? Vă zic eu, nimeni! Uitați-vă acum la acționari că vor să facă investiții și să se bată la campionat, nu trebuie să vină de undeva cu 10 milioane de euro? Noi atunci aveam 15 milioane de euro an de an, că știți că aveam 2 echipe, veneam cu bani din buzunar, în momentul când am plecat am renunțat la tot. I-am lăsat lui domnul Badea și Săvulescu, n-am avut eutrabă cu dl. Negoiță. Domnul Negoiță a venit după un an de zile după ce am plecat eu“, a spus Cristi Borcea la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție o puteți asculta, accesând link-ul de mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -