Costel Orac, despre Dinamo București: ,,E clar că jucătorii fac legea la Dinamo. Echipa nu mai are conducere, jucătorii sunt neplătiți, iar antrenorii au fost schimbați pe bandă rulantă”

Costel Orac, o legendă a fotbalului românesc, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 03 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre situația actuală de la Dinamo și despre incidentul în care este implicat Sorescu.

,,Din lipsa educației, jucătorii nu mai au niciun respect pentru antrenori. Se comportă după modul în care au fost educați și crescuți în evoluția lor fotbalistică. Am văzut dialogul dintre Valeriu Iftimie și Mihai Stoica, vis-a-vis de subiectul cu școala. Eu țin minte de când eram copil, antrenorii pe care i-am avut la juniori, ne îndemnau să mergem la școală pentru că un sportiv de performanță trebuie să fie educat. Trebuie să fie inteligent, trebuie să fie spontan și foarte multe calități să poată face performanță.

Situația de la Dinamo, este ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă și în utlimii ani. Când un club ajunge în situația ca jucătorii să nu fie plătiți, să schimbe antrenorii, să nu mai existe conducere, atunci e clar că jucătorii își fac legea, și în momentul când a venit nea Mircea și a încercat să împună o disciplină, și i-a pus la treabă la antranemente, s-au plâns. E clar că nefiind obișnuiți, au încercat să dea din colț în colț.

Lipsa rezultatelor îi afectează și pe ei, și crește nervozitatea, și sigur că s-a ajuns la dispute de genul acesta, dar oricum este mult prea mult. Dacă întradevăr a sărit la bătateie, este o atitudine care n-are ce căuta la un jucător de fotbal”, a spus Costel Orac la Radio Sport Total FM.

Discuția poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -