AUDIO | Gabriela Szabo pentru Trafic Sport: “Cred cu tărie că trebuie să facem parte din pregătirea sportivului de astăzi.”

Gabriela Szabo a stat de vorbă cu noi la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma.

“Sunt foarte implicată în acest studio academic și coordonez unul dintre cele mai valoroase laboratoare de explorări funcționale din România. În ultimii doi ani am investit enorm în schimbarea aparaturii, iar acum lucrăm împreună cu Institutul de Cercetare în Sport, cu domnul Biducani, dar și cu Federațiile de Fotbal și Canotaj. În zilele următoare vom semna un protocol și cu Federația de Ciclism. Suntem foarte ancorați în zona interdisciplinară, colaborăm inclusiv cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, iar eu sunt asistenta care a dus această muncă mai departe. Cred cu tărie că trebuie să facem parte din pregătirea sportivului de astăzi. Așa cum îmi place să spun, mintea creatoare și talentul sportivului nu mai sunt suficiente; au nevoie de multe influențe din exterior, astfel încât să poată progresa și, de ce nu, să câștige medalii. Laboratorul este la Târgu Mureș, în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, un centru de cercetare nou înființat, iar eu mă bucur că fac parte din această echipă minunată.”

“Știți foarte bine că nu doar eu, ci majoritatea oamenilor care au trăit în sport avem o experiență imensă, iar cunoștințele și experiența noastră trebuie transmise mai departe generației tinere care dorește să lucreze în domeniul sportului. Pe lângă activitatea mea din atletism, sunt prezentă și în laborator, unde coordonez activitatea zilnică și avem contact permanent cu foarte mulți sportivi, de la cluburi și loturi naționale. Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este că și medicina sportivă a venit alături de noi, tocmai pentru a lucra interdisciplinar. Iar ceea ce îmi doresc în viitor este ca Centrul de Cercetare pe Sport, Laboratorul de Explorări Funcționale din Târgu Mureș, să devină un hub pentru zona de Ardeal și Transilvania și, de ce nu, un exemplu de bună practică pentru toată România.”

“În primul rând există discuția pe care o avem noi, specialiștii din laborator, cu antrenorul. Analizăm statusul pregătirii, fie că este la începutul perioadei, în mijlocul ei sau înaintea unei competiții. Testările pe care le facem oferă foarte multe informații: dacă sportivul este bine antrenat sau mai puțin antrenat, în ce zonă de efort trebuie dus, ce ar trebui să mai facă în antrenament, nu doar din perspectiva fiziologică, ci și din cea nutrițională. Iar ceea ce mă bucură foarte mult este că, treptat, vom avea alături de noi și Departamentul de Genetică, încă un pas important, pentru că și genetica joacă un rol esențial în știința sportului.”

Ascultă tot interviul aici: