Horațiu Sima și Răzvan Toma au dialogat, la Trafic Sport, cu fosta mare campioană de gimnastică, Andreea Răducan, pe marginea situație sportului care a dat-o lumii pe Nadia Comâneci. România a ajuns, însă, tot mai departe de elita gimnasticii mondiale.

”Mai sunt copii care doresc să practice acest sport”

”Veștile sunt bune, sunt copii care doresc să practice acest sport, îl iubesc cu adevărat. Important este ca, atunci când dau de greu, să nu se oprească, asta înseamnă un caracter de campion. Acești copii sunt deschiși să capete informații noi, să își îmbunătățească bagajul emoțional și fizic. Asta fac antrenorii zi de zi cu acești copii, îi pregătesc pentru competițiile importante.

În sport nu poți doar să vorbești despre ce vrei să faci, trebuie să și acționezi. Atât timp cât se vorbește despre sport ca prioritate națională, dar nu se face nimic, este foarte dificil. Copii talentați avem în continuare în România, părinți care doresc să își susțină copiii există. Condițiile de antrenament se pot schimba, lumea nu mai este ca în vremurile noastre, sunt metode noi, aparate care pot ajuta un tânăr să învețe mai ușor exercițiile. Sunt multe probleme complexe, dar multe țin de atitudine. Mi se pare că nu mai există același entuziasm, inclusiv din partea antrenorilor, când vin la sală. Puțini mai înțeleg sensul a ceea ce fac, de ce sunt acolo, ce vor de la copiii respectivi. Sunt lucruri la care nu prea se mai gândesc mulți.

”De ce să se mai chinuie?”

Din punctul meu de vedere, se dau premii prea ușor. Nu vreau să judec pe nimeni, dar așa poți păcăli un copil: a primit o medalie doar pentru că este acolo. Nu este sănătos să educi astfel un copil care vrea să iasă din mediocritate. Care mai este motivația cuiva care vrea să facă performanță, dacă toată lumea primește o medalie? De ce să se mai chinuie atâtea zile și ore la antrenamente? Pe termen lung, nu este un lucru bun.

S-a pierdut mult entuziasm. Mulți copii au văzut că nu mai sunt rezultate și nu mai există nici presiune. Eu, când am ajuns la Deva, am văzut pe pereți poze cu Nadia, cu Lavinia Miloșevici, cu toate generațiile care au adus medalii. Mă gândeam că nu am ajuns acolo degeaba, că nu pot da cu piciorul harului primit de la Dumnezeu și anilor de muncă”.