Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a anunțat noul antrenor al fostei campioane. Bucureștenii îl vor instala pe Marius Baciu, fost fundaș la Steaua București între 1996 și 2002.
„A semnat băiatul pe un an. Mâine dimineață se prezintă la antrenament și dăm drumul la treabă”, a declarat Gigi Becali, pentru fanatik.ro.
Chiar dacă în ultimii ani s-a remarcat mai mult ca analist TV la Prima Sport, Baciu are în spate o carieră de antrenor destul de mare, în care a activat atât în țară, cât și peste hotare. Voința Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, Unirea Alba Iulia, Silvania Șimleu Silvaniei, CSMS Iași, SC Bacău, FC Clinceni, Concordia Chiajna, Daco-Getica București, Turris Turnu Măgurele, Sohar, Al-Taqadom și FC Păușești-Otăsău sunt echipele pregătite de fostul apărător central.
Marius Baciu a evoluat șase ani în Ghencea și a fost campion al României de trei ori, în edițiile 1996-1997, 1997-1998 și 2000-2001. În 1999 a cucerit și Cupa României.

