Adrian Iencsi a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre situația actuală a fotbalului românesc la nivel de cluburi, dar și despre transferul lui Rareș Ilie în Franța, la Nice.
Fostul fotbalist al Rapidului crede că Rareș Ilie are calitate și spune că faptul că fost dorit în Ligue 1 de către Lucien Favre reprezintă un mare plus.
“Mi se pare că Rapid s-a întărit, au fost 3 meciuri din care au scos puncte importante, cu echipe bune. Ca să sclipească 2-3 jucători din achizițiile făcute ia puțin timp, important e să te întărești ca echipă. Sunt și ei la început, au fost multe schimbări și eu consider că Rapid are un lot foarte bun, au demonstrat. Chiar dacă jocul cu Craiova n-a fost cel mai spectaculos, Rapid a fost echipa mai bună, poate puțin mai norocoasă, dar norocul ți-l faci și singur. Rapid e în grafic și am înțeles că vor să mai aducă 1-2 jucători.
Am citit despre Florin Manea dar nu știu exact care e situația (n.r.: impresarul solictă 30% din transferul lui Rareș Ilie), nu știu dacă cineva a provocat ceva, nu mă pot pronunța pentru că nu știu despre ce e vorba. Rareș Ilie e un jucător mai tânăr, care a confirmat într-o perioadă foarte scurtă, a promovat în Liga 1 și aici a ieșit în evidență, a devenit un jucător eficient pentru echipă și o certitudine. Uitați-vă că a făcut pasul într-un campionat foarte puternic. Dacă un antrenor te vrea, înseamnă că ai calitate.
Pentru Rareș Ilie e un pas important, chiar dacă se vehiculează că va fi împrumutat în Elveția și e greu să se impună în Ligue 1. Dar cum ziceam, dacă te-a vrut antrenorul și un antrenor foarte bun, eu cred că se va impune. Pe lângă calitățile tehnice, are și vârsta care-l face mult mai dezinvolt, ca să nu spun tupeist. Deja surprinde foarte plăcut în pregătiri și cred că va rămâne. Dacă va reuși să joace și să se impună într-un campionat atât de puternic e o mare realizare atât pentru el, cât și pentru noi, pentru că va deveni un jucător pentru echipa națională. E greu să te impui în străinătate, mai ales în Franța. Noi suferim foarte mult din punct de vedere al mentalității, cum am fost crescuți, cum gândim, fizic nu stăm atât de bine. Talent avem foarte mare”, a spus Iencsi.
Întrebat care jucător este mai bun dintre Rareș Ilie și Florin Tănase, Iencsi a declarat: “Nu pot să fac o diferență. Florin Tănase are ceva ani mai sus, jucător cu mult mai multă experiență, eu îl apreciez foarte mult. A câștigat titlul de golgheter de 2 ori, a făcut pasul și la echipa națională, dar nu pot face diferența între el și Rareș Ilie pentru că nu sunt apropiați ca vârstă. Dacă ar fi să fac o diferență, aș face între Rareș Ilie și Tavi Popescu sau Petrila, dar nici așa, pentru că toți sunt foarte buni.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: