Cristi Pustai, antrenorul celor de la FC Buzău, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Liga de Weekend” din 12 martie, pentru a discuta cu realizatorii Narcis Drejan și Dragoș Borchină, despre prestația dezamăgitoare a arbitrului central și despre înfrângerea în fața celor de la Concordia Chiajna.
,,S-a zvonit că este finală și am tot încercăm să îmbunătățim orice tip de joc, pe când cu ajutorul arbitrului și cu contribuția lui, noi am jucat foarte puțin astăzi. La fiecare fază, câte un jucător stătea pe jos câte 30, 40 de secunde cel puțin, jocul a fost prelungit în prima repriză cu un minut, iar în a doua repriză cu patru minute, în contextul în care s-au făcut atât schimbările. Eu doar asta acuz, în rest am avut 11 metri, poate să îl dea, poate să nu-l dea, noi vedem greșelile lor, dar nu avem ce să facem și ce să spunem.
Dacă spunem prea multe în timpul jocului suntem avertizați cu cartonaș roșu, iar la staff amenzile sunt mult mai mari. În acest context, ne rămâne doar să mișcăm din degete, din buze și să facem totul cât mai bine. Ce să fac? Să intru să mă bat cu arbitrul?
Muncim câte un an și pierdem totul dintr-o lovitură, dar asta este viața, o luăm de la capăt”, a spus Cristi Pustai pentru Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.