UTA Arad a anunțat că Ionuț Badea este noul antrenor al echipei, după ce Laszlo Balint a fost a demisionat în urma remizei cu Rapid, scor 1-1.
“Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuț Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este semnat pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.
Opțiunea noastră pentru domnul Ionuț Badea a fost determinată de calitățile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calitățile și automatismele dobândite de componenții echipei noastre și de faptul că, fiind un poliglot care vorbește cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relația cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre”, se arată în comunicatul de presă al arădenilor.
Ionuț Badea a antrenat echipei precum FC Argeș, Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu, U Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și Astra.
În perioada 2014-2017, Ionuț Badea a fost secundul lui Anghel Iordănescu și Christoph Daum la națională.