Titi Aur a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 13 decembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare despre F1.
,,După părerea mea, este o combinație între câteva direcții principale, în primul rând Federația Internaționale de Automobilism, se concentrează și dirijează sporturile automobilistice pe deoparte, pe o altă axă oarecum necunoscută sau nu chiar atât de populară a FIA, este siguranța auto în general și de multe ori cele două se combină. Spre exemplu, promovează tot ce ține de conducere defensivă în siguranță, ca să nu se întâmple accidente, în paralel cu motorsportul, dar în motorsport se aduc anumite reguli și regulamente care să dezvolte controlul siguranței, spre exemplu ABS, ESP, controlul tracțiunii, care sunt dezvoltate în mod motorsport și aduse apoi în viața civilă.
Pentru a avea siguranță și în motorsport, pentru că nu este siguranța de pe stradă, este vorba de securitatea piloților, apar foarte multe reguli, pentru evitarea accidentelor, asta fiind o direcție.
O a doua direcție, este vorba de interese comerciale, ducând până la conspirații. Spre exemplu, se vorbește în lumea automobilismului, de multe ori de politica din spatele curselor și în Campionatul Mondial de Raliuri și în alte campionate, atunci când Michael Schumacher a fost transferat la Ferrari, de la Benetton, a fost un dublu scop, pe deoparte Schumacher cu Benetton ar fi bătut campionatul încă mulți ani, dar F1 intrase într-un cont de umbră și atunci au spus mai marii și conspirația din spate: ‘ce facem, că nu va mai fi interesant, vine un nebun talentat ca Schumacher, cu o mașină foarte bună, care boate pe toată lumea, nu se va mai uita nimeni’. Atunci când Ferrari avea nevoie să revină în prim plan, i s-a oferit 80 de milioane de dolari, pentru 4 ani, o sumă foarte mare pentru acei ani și a fost transferat la Ferrari. Atunci s-a echilibrat campionatul și anul următor nu a ieșit Schumacher campion pentru că a trebuit să dezvolte Ferrari, a revenit Ferrari în prim plan și de fapt astea au fost niște jocuri și sportive pentru că o veche mașină a revenit, Ferrari, dar a fost și ridicată cota sportivă F1.
Revenind la poveste de ieri, îmi vine greu să vă spun cât a fost întâmplare, cât a fost nebunia unui tânăr care a bătut foarte multe recorduri, a fost cel mai tânăr în F1, a fost cel mai tânăr care a câștigat o etapă și aici mă refer la MasterCard sau cât a fost conspirație ieri, în toată combinația aia și veți fi tentați să spuneți că nu se pot face aranjamente în atât de multe tururi, dar nu știi niciodată cei care controlează totul, pentru că a tot bătut, Mercedes a tot bătut și a zis: ‘i-a să vedem, putem schimba ceva?’ sau poate nu. Dacă prima afirmație a mea că FIA se ocupă și de motorsport, și de siguranță, și le combină, și fac strategii, sunt sigur de asta. Poveste de ieri este atât de intensă și deosebită încât n-aș spune categoric că nu este ceva conspirație în spate”, a spus Titi Aur la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.