Fostul mare internațional, Ladislau Boloni, a analizat, la Liga de Weekend, cu Narcis Drejan, eliminarea Turciei de la Mondiale și ce așteaptă să vadă de la naționala lui Gică Hagi. Totodată, fostul antrenor de la Sporting sau Monaco a comentat și ce l-a impresionat la turneul final desfășurat în SUA, Mexic și Canada.
”Suntem în perioada în care este bine dacă mai învățăm câte ceva. Să te califici la Campionatul Mondial este un rezultat bun, dar, până acolo, trebuie să vedem ce este de făcut, de modificat. Turcia ne-a depășit, dar nu cu un joc deosebit, puternic. Nu a surprins pe nimeni pozitiv, s-a văzut și la Mondial. A surprins doar negativ. Dar să nu simplificăm că am fost eliminați doar dintr-o greșeală. Mai aveam de disputat un meci, am mai jucat meciuri importante și înainte, nu trebuia să ajungem acolo. Situația este mai complicată decât atât. Ne-au dominat, ăsta este adevărul. Pe vremea noastră, când jucam, Turcia nu ne punea probleme deloc. Este de gândit, un rezultat bun nu este suficient.
”M-au surprins echipele mici”
La acest Mondial m-au surprins echipele mici, chiar și Qatarul, la primul meci. Au un comportament care le face să își ridice valoarea. De aceea au reușit niște jocuri deosebite și au încurcat echipe mult mai valoroase. Echipele mari încă nu au impresionat. Când vezi unele meciuri și ce reușesc jucătorii echipelor mici, te întrebi cum sunt pregătite meciurile noastre, cu ce atitudine?
Echipa națională a făcut două meciuri bune, sper și cred că Gică Hagi va găsi metoda ca echipa națională să joace la câștig, dar și cu o atitudine care să ne facă mândri. Sper ca și celelalte generații să învețe din treaba asta”.

