Sabin Ilie îi face praf pe jucătorii naționalei: “Nu avem de unde alege, campionatul nostru este prea slab”

Sabin Ilie, fostul fotbalist român, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 15 iunie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre regresul echipei naționale a României. 

,,Așa a fost să fie, nu am putut să joc la echipa României. Pe când jucam eu erau alți fotbaliști, am avut și eu câteva convocări, dar din păcate n-am debutat la echipa națională, dar nu-mi pare rău. Dacă aș fi jucat și astăzi, cu siguranță prindeam echipa și eram titular toate meciurile. Pe Vremea mea când am ajuns la Valencia, România avea 17 sau 18 jucători la echipe mari din Spania, Germania, Italia și Anglia. Eram mai mult de 12 jucători români care jucam în prima ligă din Spania: Adrian Ilie, eu, Silviu Lung, Marin Dună, Gică Craioveanu, Ovidiu Stângă, Marius Iordache, Gâlcă, Laurențiu Roșu, Stelea, Gabi Popescu și Denis Șerban. Nivelul naționalei României ți-l dau jucătorii la echipele unde joacă. Din păcate pentru noi, nivelul campionatului nostru este foarte slab.

Muntenegru a jucat perfect cu noi, a știut exact ce vrea, a jucat perfect, la fel ca Bosnia şi Herţegovina, deci se vede clar unde avem noi probleme, iar ei au marcat. Sunt câte reguli și principii în fotbal care nu se schimbă, ca fundaș central nu poți să nu ataci mingea la nivelul acesta.

La acest moment noi vorbim de naționala României din ultimii 4-5 ani, deci noi vorbim de schimbare și de un progres. Din punctul meu de vedere, în ultimii 4-5 ani, cu excepția naționalei U21, pentru mine este un regres. Să fim realiști, pe vreamea când jucam și eu fotbal, erau 8 inși și care nu se schimba naționala, meritau să joace, iar ceilalți 2-3 care veneau îmbunătățeau, dar restul cei 7-8 de bază erau tot timpul știuți. Nu poți să joci cu un jucător care îl bagi 2 minute, iar după 2 meciuri îl bagi 45 de minute. Nu ai cum să joci cu un jucător, cât ar fi el de bun, primul meci oficial este aproape imposibil să joace bine. Nu este un fotbalist rău, dar intervin emoțiile și mai multe.

Ca să avem o șansă în fotbalul românesc și să nu-l desființăm, trebuie să schimbăm ceva. Cu tot respectul, dar unele cluburi românești sunt conduse de anumiți primari care habar nu au de fotbal.

Sunt foarte multe prsoane care vor să conducă fotbalul românesc, dar interesul lor este să poată lua bani de la televiziuni, dar nu-i interesează de jucători că nu sunt plătiți de un an sau că joacă cu bani de acasă. Mai sunt alți conducători din fotbalul românesc care fac schimbări și transferuri, părărea mea este că asta reflectă fotbalul românesc.

Nu putem și nu sunt antrenați la acel nivel, competițiile în care joci te ridică. Este normal că dacă joci în campionate slabe, nu ai cum să joci la nivelul așteptărilor.

Selecția pe la Federația Română de Fotbal, privind antrenorii sau președintele de federați, este compusă doar din câțiva, ca să nu zic că este doar un singur candidat. Este și greu că nu avem de unde alege. Oamenii care au multă experiență nu vor să vină, de ce credeți că a refuzat Dan Petrescu naționala României?

Eu cred că nu dorim să facem performanță, iar performanța nu pleacă doar de la echipa națională. Cluburile care trimit jucători către echipa națională trebuie să-i pregătească să se ducă la echipa națională, a spus Sabin Ilie la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -