Mihai Teja: ,,Nu îmi place să stau într-un loc unde nu îmi fac meseria 200%”

Mihai Teja, fostul antrenor al Gaz Metan Mediaș, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final”, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre despărțirea de Gaz Metan Mediaș. 

,,Eu cred că prima partea a mers foarte bine, am ajuns în februarie acolo, am preluat echipa pe locul 12 și am terminat pe locul 8. Este foarte bine pentru Mediaș, un loc 8 nesperat, dar am muncit foarte mult împreună cu jucătorii. Nu este ușor să joci în play-out, pentru că ești predispus la retrogradare. Aici dau exemplul echipei Astra, înainte de play-out aveau cele mai multe puncte, la o distanță de 3 puncte de play-off, dar din păcate au fost în play-out și n-au mai câștigat niciun meci. Se poate întâmpla orice în play-out și atunci trebuie să fii foarte atent. Noi am avut rezultate foarte bune și am reușit să facem performanță, chiar dacă exista posibilitatea să retrogradăm.

Am crezut că este mai bine și pentru mine și pentru echipă, după 7 etape, este timp destul ca echipa să se redreseze. Nu îmi place să stau într-un loc unde nu îmi fac meseria 200% din punct de vedere al rezultatelor și nici nu vreau să stau în calea fericiri unei echipe. Am dorit să reziliem amiabil și a fost un lucru bun”, a spus Mihai Teja, la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -