Mihai Stoichiță, directorul comisiei tehnice a FRF, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 13 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre posibilitatea de a pleca la Csikszereda Miercurea Ciuc.
,,Zvonistica în jurul meu este imensă. Merg la FRF cu mare plăcere, îmi fac treaba la fel de bine cum am făcut-o întotdeauna, sunt foarte bun prieten cu cei de la Csikszereda, Miercurea Ciuc, dar asta nu înseamnă că merg la Csikszereda.
Am fost onorat de ce au spus ei astăzi că ei oricând mă așteaptă acolo. Nu este cazul deocamdată, până când nu se desparte federația de mine, eu sunt aici și îmi fac treaba aici, atât, dar nimic alt ceva. Le mulțumesc pentru modul în care au vorbit, chiar m-au impresionat declarațiile lui Zoli Zoltan.
Țin minte că acum vreo două luni voiau să mă aducă manager general pe acolo, dar nu este cazul deocamdată. În caz că nu vor fi mulțumiți de mine, vă dați seama că mă voi duce în altă parte, dar nu știu unde, asta este viața. Presa e una, federația este alt ceva. În federație nu există vreo dispută. Cel mai bine este să-l întrebați pe dl. Burleanu, pentru că el este șeful meu acolo, și trebuie întrebat dacă există vreo astfel de situație.
M-am despărțit astăzi de dl. președinte pe la ora 18:00, dar nu mi s-a spus nimic, așa că mă duc și mâine la servici, apropo mâine am și comitet executiv.
Astea sunt lucruri în funcție de fel și fel de zvonuri și interese. Lucrurile acestea nu mă mai impresionează, vă dați seama că la cât timp a trecut nu mă sperie nimic și nu mă impresionează absolut nimic”, a spus Mihai Stoichiță la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.