Leo Grozavu, fostul antrenor al celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 28 octombrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre prelungirea crizei de la Sepsi Sf. Gheorghe.
,,Îmi este greu să comentez situația echipe. Cu siguranță s-a încercat ceva, nu sunt eu în măsură să dau explicații, pentru că atunci când conducătorii iau decizii trebuie să știe foarte bine ce fac. Eu știam de la finalul campionatului o să pierdem jucători și că ne va fi foarte greu să emogenizăm o altă echipă. Știam că pretențiile au crescut și că oamenii așteaptă alt ceva. Știam că odată cu inaugurarea noului stadion, un teren foarte bun, va fi nevoie de un joc foarte spectaculos care să încânte atât publicul spectator, cât și conducătorii pentru că automat se dorea trecerea la un alt nivel.
Toate lucrurile astea le-am anticipat și am încercat să le transmit conducerii cu mult timp înainte de a se termina campionatul, cu multe luni înainte. Le-am spus că va fi foarte important să ne pregătim, pentru că ne va fi foarte greu, iar dacă vom avea doar iluzii, s-ar putea ca la un moment dat să avem și deziluzii, ceea ce s-a și întâmplat. Eu în final, parcă ceva nu mă lăsa să plec și simțeam că se poate construi ceva în continuare. Am avut și ceva probleme visa-vis de lot, au fost și accidentări neprevăzute. Din acest motiv, probabil s-a început mai anevoios campania din acest an. Pe unii i-a demoralizat și acea ieșire din Europa. Cu Târgoviște ne-au egalat în ultimele minute, iar apoi au venit acele trei înfrângeri la rând, care nu au fost surprinzătoare.
După echipa și-a revenit, am avut un egal cu FCSB, când puteam să câștigăm jocul, un egal la Craiova și două egaluri pe teren propriu cu UTA Arad și Timișoara, două echipe puternice în acest sezon, ce se bat la playoff. Am reușit apoi să ne redresăm cu o victorie la Farul, în Cupa României, dar întradevăr, nemulțumirea probabil a fost prea mare, dar probabil s-a încercat șocul. Pentru că eu am atras atenția din vară, însă nu s-au întâmplat aceste lucruri. Sigur, acea regulă cu a 25 de jucători din listă, care la noi au fost doar 21. Lipsind jucători care să creeze concurență unii dintre ei nu s-au mai ridicat la pretențiile mele”, a spus Leo Grozavu la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.