Helmuth Duckadam: “Cred că Edi Iordănescu este viitorul selecționer. Se află în tratative cu FRF”

Helmuth Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 21 ianuarie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre opțiunea FRF de a-l alege pe Edi Iordănescu pentru funcția de selecționer al echipei naționale.

“Eu i-am luat apărarea și chiar cred în antrenorul Edi Iordănescu, cu toate problemele pe care le-a avut și cu Covid-ul, chiar el a fost infectat, au avut foarte mulți jucători accidentați, dar eu cred că rezultatele au fost bune chiar dacă nu au făcut un joc spectaculos, cum nici la ora actuală FCSB nu face jocuri spectaculoase.

Nu cred că este frumos ca după ce pleacă un antrenor să-l caracterizezi în cel mai urât mod posibil. Atitudinea lui MM Stoica nu a fost una tocmai bună, dar asta nu se întâmplă doar la FCSB.

Eu cred că Edi Iordănescu este viitorul antrenor al echipei naționale. Din câte am înțeles acesta este în tratative cu FRF”, a spus Helmuth Duckadam la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -