Florin Cernat, amintiri din Ucraina: “Am prins acolo Revoluția Portocalie. Dinamo Kiev ne-a scos în stradă”

Florin Cernat, fostul jucător al Dinamo Kiev, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 25 februarie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre perioada în care a activat la Dinamo Kiev, dar și despre situația actuală din Ucraina.

Sincer nu m-aș fi așteptat ca Ucraina să fie invadată, este o perioadă foarte grea, nu doar pentru ei, ci și pentru cei din jur. Nu știu cine are de câștigat în acest conflict, însă eu sper să se termine cât mai repede pentru că sunt foarte multe victime în rândul civililor și nu cred că este bine pentru nimeni.

În 2004 ne-a prins Revoluția Portocalie în timp ce jucam cu AS Roma. Oamenii erau supărați că Iușcenko avea în unele localități 102% sau chiar 103% voturi. Noi chiar am ieșit în stradă la proteste, ne-au luat și pe noi. Conducerea noastră era de partea lui Ianukovici și am ieșit și noi la proteste. Eu nu înțelegeam mare lucru atunci, dar dacă toată echipa a fost, a trebuit să merg și eu, chiar dacă Iușcenko era mare fan Dinamo Kiev.

Eu n-am investit acolo, la Raț este alt ceva. Raț s-a căsătorit cu o ucraineancă, dar la mine a fost alt ceva. Am vorbit cu foști colegi, am vorbit și cu persoane din conducere. Este trist ce se întâmplă, panică, griji, nu este ușor să auzi rachete și bombe cum explodează prin oraș. Mor oameni care nu au nicio vină, dar asta este viața. Am trecut prin pandemie, dar acum trecem și prin război”, a spus Florin Cernat la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos:

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -

Cristi Pustai a dat adunarea la FC Buzău. Echipa se antrenează...

După o vacanță de mai bine de o lună, Cristi Pustai a dat adunarea pentru gruparea din "Crâng". Pregătirile pentru noul sezon competiţional se...
- Advertisement -