Elisabeta Gherghișan, președinte FR Padbol, după câștigarea titlului mondial: “Federația e recunoscută din iulie 2023. Avem 4-5 luni de existență și am venit deja cu un titlu important”

România a câștigat săptămâna trecută Campionatul Mondial de padbol, după o finală disputată contra Urugayului, scor scor 5-7, 6-3, 6-2.

Elena Gherghișan, președintele Federației Române de Padbol, a vorbit despre perfomnața românilor, în direct la Sport Total FM. Aceasta a evidențiat faptul că la doar 8 ani de la aducerea padbolului în România și la doar câteva luni de la recunoașterea federației, echipa națională a României a reușit cucerirea titlului mondial.

“Acesta este titlul suprem și nu știu unde ne putem duce mai departe. Deocamdată suntem extrem de fericiți, ce aș putea să spun, ne-am întors, am ajuns cu toții în țară, am adus cupa. Deocamdată am pus-o în vitrină, dar urmează să o expunem în cadrul unui eveniment și, bineînțeles, că cel puțin deocamdată va fi o motivație și va fi prezentă și la evenimentele naționale.

Având în vedere că vorbim de o performanță de nivel mondial, noi suntem o federație recunoscută de Ministerul Sportului din luna iulie 2023, deci avem 4-5 luni de existență și am venit deja cu un titlu important.

Eu mă ocup de padbol și de dezvoltarea lui la nivel național din 2015, de când am adus acest sport în România. Sigur că sunt mulțumită, vă dați seama, că am pornit de la stadiul în care nimeni nu știa nimic de padbol și ușor, ușor, am dezvoltat în anumite orașe, avem o infrastructură, investitori privați care au creat terenurile de padbol. Mai departe a durat câțiva ani să oficializăm sportul, iar apoi, conform legii, am așteptat 3 ani până la înființarea federației.

La noi sportul e mult mai dinamic decât la cunoscutul tenis de picior, terenul fiind mai mic, regulamentul jocului te obligă practic să joci și să schimbi pasele cu adversarul, nu există timpi morți pentru niciunul dintre coechipieri. Ce atrage? Tocmai specificul terenului, faptul că e un sport la care nu doar faci o mișcare din punct de vedere fizic ci necesită o gândire și o imaginație în timpul jocului, se joacă cu pereții de sticlă și are o diversitate de acțiuni în timpul meciului”, a declarat Elisabeta Gherghișan.

Echipa României la competiția din Brazilia a fost formată din Olivian Surugiu, Victoraș Popescu, Rafael Vasile și Mihai Tiplic.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -