David Popovici se află la testele de antidoping după ce a depășit recordul mondial

Dragoș Luscan, unul dintre cei mai buni preparatori fizici din România, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 21 iunie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre rezultatele de excepție ale lui David Popovici.

David Popovici s-a clasat pe primul loc în semifinală cu nou record mondial de juniori: 47.13 secunde. El a stabilit cel mai bun timp din ambele semifinale și s-a calificat în finala de 100 metri liber, care se va disputa miercuri seară.

În aceste momente, preparatorul fizic – Dragoș Luscan, îl va duce pe David Popovici la testele antidoping din Budapesta, pentru că așa se întâmplă după fiecare record mondial.

,,Colaborarea noastră a inceput în urmă cu vreo 5 ani, în urma unei accidentări pe care a avut-o David, iar după ce s-a făcut bine am continuat și pe partea de pregătire fizică și în refacerea de după competiții, după antrenamente, este un program foarte bine stabilit astfel încât să fie tot timpul în formă. Lucrăm și pe partea de a se feri de accidentări, în principal de a-l face din ce în ce mai bun.

Lumea trebuie să știe că este campionat mondial de seniori, el bate acum recordurile de juniori și știm că a bătut și acel record de două ori la 200 de metri, în zile consecutive, iar acum a bătut și recordul la 100 de metri la juniori, dar s-a calificat cu primul timp la finala de seniori.

Sunt anumite rutine pe care le urmăm, pe încălzire, pe anumite exerciții, sunt exerciții care tot timpul ne-am dat seama, unele îi plac, unele sunt mai bune, altele nu îi plac. Petrece ceva timp la pregătirea fizică, însă în sportul de performanță nu suntem ghidați de timpul de cât durează tratamentul, cât durează antrenamentul, trebuie să facem ceea ce trebuie și asta uneori necesită, mai mult sau mai puțin timp în funcție de perioada competițională în care ne aflăm.

În momentul în care mi s-a propus să lucrez pe termen lung cu David am avut un feeling bun și mi-am oferit serviciile cu mare drag și am crezut cu drag în visul lui, în acest proiect și mi-am dat seamă că o să aibă rezultate. Poate că nu ne așteptam ca aceste rezultate să fie atât de rapid, dar cu atât mai bine. 

El ne apreciază foarte mult, pentru că a avut și rezultate, se simte foarte bine, a stat ferit de accidentări și până la urma urmei cam asta contează, iar rezultatele vorbesc de la sine. Din moment ce David este cel mai bun, atunci suntem și noi cei mai buni. Este de felicitat că a înțelesc că în jurul lui trebuie să fie mai multe persoane și ascultă astfel încât să își poată îndeplini obiectivele, cumva este un cumul de mai mulți factori. Mental stă destul de bine și defapt este una dintre cel mai mari forțe ale lui.

Calitatea umană este foarte importantă, iar el are foarte mare putere de a aduna oamenii în jurul lui și modestia de care am dat dovadă se identifică cu cea a marilor campioni. Tocmai acum iese din bazin, de la refacere. Va trebui să mergem la probele antidoping, pentru că așa este după fiecare record mondial, trebuie să dai proba antidoping, a spus Dragoș Luscan la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -