Camelia Potec spune că aurul mondial al lui David Popovici nu e întâmplător: “Am avut o strategie acum 9 ani pe care am pus-o în practică și iată că reușim să demonstrăm”

David Popovici a reușit să cucerească medalia de aur în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta, cu record mondial de juniori (1:43:21), al patrulea timp din istoria probei, devenind astfel și cel mai tânăr campion mondial al probei și primul campion mondial la natație al României.

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a declarat, în exclusivitate la Sport Total FM, că succesul lui David Popovici nu este unul întâmplător, forul pe care îl conduce având o strategie bine pusă la punct care se desfășoară deja de aproape un deceniu.

Fosta campioană olimpică de la Atena spune că opinia publică va continua să vorbească despre natație și după aceaste mondiale, mai ales că România va organiza Campionatele Europene de Natație de juniori, în perioada 5-10 iulie la Otopeni. Totodată, speră ca momentul Popovici să aducă un plus în sportul românesc.

“Vă contrazic că peste o săptămână ne vom întoarce să vorbim despre ce vorbeam mai ieri, pentru că urmează Campionatele Europene de înot din România, la Otopeni. Cu siguranță că toată lumea o să vorbească despre natație și când vorbim de natație, mă refer la înot și sărituri în apă, pentru că organizăm 2 campionate.

Ați deschis un subiect la care eu nu pot răspunde în 5 minute, asta ține de o dezbatere mai multa decât un răspuns (n.r.: dacă politica din România va folosi acest moment în beneficiul sportului de masă). Este un subiect foarte complex, dar în ceea ce ne privește putem spune că am avut o strategie pe care am pus-o acum 9 ani în practică și iată că ușor, ușor, reușim să demonstrăm ceea ce am făcut și ceea ce ne-am propus să facem. Bineînțeles că au fost de multe ori lucrurile date peste cap din cauza pandemiei, competiții schimbate, tot felul de situații.

Noi am încercat să ne vedem de drumul nostru și când vorbim de drumul nostru mă refer la sportul pe care îl reprezentăm noi din natație, sau sporturile, pentru că nu vorbim doar de înot când spunem natație. Ne bucurăm să vedem că aceste rezultate vin la pachet cu acest impact benefic și pozitiv asupra populației noastre, un lucru care este și normal. Cei mici au nevoie de lideri și de exemple pentru a reuși și ei cum a reușit David Popovici”, a declarat Potec.

David Popovici concurează și la 100 metri liber

David Popovici va încerca să mai câștige o medalie în proba regină a înotului, cea de 100 metri liber. Camelia Potec spune că la această probă este o concurență acerbă, cu sportivi foarte puternici, și că este foarte greu de dat un pronostic înainte de marea finală.

“Proba de 100 metri liber băieți este considerată proba regină și la JO și la campionatele mondiale, sunt foarte mulți concurenți. Este o probă de viteză, e spectaculoasă, nu plictisește și e înțeleasă de toată lumea. Plus că într-o probă ca cea de 100 metri liber nu o sa fie distanța așa mare dintre concurenți cum ați văzut ieri la 200 metri liber.

Vorbim de adversari pe măsura performanțelor și pe măsura formei pe care o arată David. El este concentrat, deja a tras linie după cursa de 200, cumva o ia de la capăt. Noi îi ținem pumnii, îl urmărim, cu toate că avem niște discuții și știm cam ce potențial de timp are David la 100 metri în momentul de față

Într-o probă de 100 metri oricine poate câștiga, de aceea e greu să spunem niște favoriți. Am văzut nume mari care n-au prins finale și am văzut că ieri italianul de la 100 metri spate, care era printre numele favorite la medalie, dar nu la aur, a făcut record mondial. Se poate întâmpla orice. E foarte greu să treci de calificări și să intri în finală, iar de acolo putem vorbi, când vom vedea sportivii și în ce formă sunt, vă voi putea spune care sunt numele care pot câștiga o medalie”, a explicat președintele FRNPM.

Robert Glință, locul 8 în finala de 100 metri spate

Un alt sportiv care reprezintă România la CM de Natație este Robert Glință, care anul trecut a devenit campion european la 100 metri spate anul trecut, a reușit doar locul 8 în finala probei, ieri. Glință va mai lua startul și la 50 metri spate.

“Robert ne-a surprins de fiecare dată și a arătat că este într-adevăr un campion. Tocmai în momentele dificile, în care părea că nu mai poate să arate nimic, a arătat. Robert a scimbat antrenorul anul acesta și chiar dacă anul trecut a câștigat europeanul, anul acesta nu are obiectiv de medalii la mondiale, pentru că este la început de drum cu noul antrenor, mai au nevoie să se cunoască, au trecut doar 7 luni de pregătire.

Asta este o decizie asumată și de ei ca echipă, și de noi ca federație, că obiectivul lui a fost de calificare în finală. Dar fiind un campion și o persoană care se pregătește foarte mult, cu siguranță că nu se culcă pe o ureche și va încerca să arate că s-a pregătit cum trebuie și că a fost poate o întâmplare neplăcută timpul și cursa din finala de 100 metri spate”, a declarat Camelia Potec.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -