Cristi Dulca, antrenorul naționalei feminine de fotbal, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 16 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre meciul amical România – Cehia.
,,A fost un meci greu, dar am făcut un meci bun. Avem jucat cu o echipă extrem de valoroasă care acum patru zile a făcut egal cu Campioana Europei, Anglia. Pot să spun din capul locului că încerc să câștig cât mai multe meciuri importante și să jucăm pe bune. Prefer să joc și să pierd cu o echipe foarte bune, decât să joc și să câștig cu echipe mult mai slabe și să ieșim tot timpul învingători.
Creștem mult mai bine și mult mai repede, întâlnind adversare mai puternice, stiluri diferite și pentru noi perioada de un în care vom juca doar amicale, vreau să joc cu cât mai multe echipe bune, din multe zone ale lumii, pentru a ne adapta și alte stiluri de joc și așa vom crește. Ieri am făcut un meci bun, dar îmi pare rău că nu am menținut rezultatul de egalitate, dar până la urmă am fost mulțumiți, mai puțin meciul din Polonia în care am făcut foarte multe greșeli, dar așa este la fotbalul feminin”, a spus Cristi Dulca la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.