AUDIO | Dr. Radu Țincu explică la Fluier Final despre gazul ilariant

Dr. Radu Țincu – medic primar anestezie și terapie intensivă, toxicologie, a vorbit la Fluier Final, cu Narcis Drejan, despre gazul ilariant, substanță pe care ar fi luat-o Tavi Popescu, despre care spune că e un gaz foarte periculos și că folosit regulat duce la probleme grave de sănătate.

“Gazul ilariant, cunoscut și ca protoxid de azot, este o substanță folosită de mult timp în anestezie și încă utilizată pentru sedarea pacienților în timpul intervențiilor chirurgicale. Ulterior, a ajuns să fie folosit recreațional, în special în rândul burgheziei din diverse țări, pentru efectul de amplificare a stării de euforie și socializare la petreceri.

În secolul XIX și începutul secolului XX, butelii cu protoxid de azot erau plasate în încăperile unde aveau loc petreceri, iar participanții experimentau o stare accentuată de bună dispoziție. În timp însă, s‑a demonstrat că expunerea cronică la această substanță poate provoca efecte adverse importante. Protoxidul de azot consumă vitamina B12, ceea ce duce la complicații hematologice precum anemia sideroblastică. Consumatorii recreaționali, expuși repetat, ajung să aibă niveluri scăzute de hemoglobină tocmai din cauza deficitului de B12 necesar sintezei acesteia.

Au apărut și numeroase studii care au evidențiat tulburări neurologice, precum neuropatia periferică, o afectare a nervilor periferici ce influențează reflexele, mobilitatea, mersul, echilibrul și percepția senzorială. De asemenea, s‑a observat o complicație mult mai severă: pierderea tecii de mielină la nivelul măduvei spinării. Demielinizarea împiedică transmiterea corectă a impulsurilor nervoase de la creier către periferie, putând duce chiar la paralizii periferice. Acesta este tabloul tipic în cazul consumului cronic de protoxid de azot.”

Substanța nu apare în testele toxicologice

În cazul fostului fotbalist de la Ajax, Gloukh, căruia i‑a fost amputat un picior după consum regulat de gaz ilariant, dr. Radu Țincu explică faptul că “expunerea repetată poate crește riscul de formare a cheagurilor de sânge prin inflamația vaselor, ceea ce favorizează ischemia. Cel mai probabil, la nivelul membrului inferior s‑a produs o ischemie severă care a necesitat amputația. Substanța nu apare în testele toxicologice deoarece, fiind gazoasă, are un timp de înjumătățire foarte scurt: în câteva minute jumătate din cantitate este eliminată, iar după 40–50 de minute nu mai poate fi detectată.

Tocmai această imposibilitate de a fi depistat o face atractivă pentru sportivi, care o pot folosi recreațional fără riscul de a fi identificați la testele antidoping. În ultimele luni, tot mai mulți pacienți tineri, sub 30 de ani, au ajuns la spital cu tulburări neurologice periferice după expunerea la gaz ilariant. Mulți foloseau în weekend baloane cu protoxid de azot și ulterior prezentau furnicături, dificultăți în controlul mișcărilor fine, dureri musculare și căderea părului. Numeroase paciente au venit tocmai pentru această cădere a părului, un semn de toxicitate asociat expunerii la protoxid de azot.”

Ascultă tot interviul aici: