Vasile Stângă: “Arbitrele au greșit foarte mult in ambele direcții, dar în repriza secundă au făcut două gafe care ne-au dezavantajat”

Vasile Stângă, o glorie a handbalului românesc, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 16 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre meciul România – Muntenegru.

,,Nici eu nu vreau să dau vina pe arbitraj, dar au greșit foarte mult arbitrii. Au greșit și într-o parte și în alta, și în favoarea noastră, dar și în defavoarea noastră, dar la cele două greșeli drastice, nu se permite la un meci așa de important să te califici într-o semifinală este absolut inadmisibil.

Adică un dublu dribling a lui Gârlici, adică se vede de la o poștă cum face un dublu dribling și nu-l fluieri și dai și 7 metri și se duce faza la două goluri. Mai este aceea fază la Pavicevici când calcă 7 metri clar și marchează și gol, și ne dă și eliminare, când mai sunt doar 8 minute de joc.

Acolo cred că ne-a dezavantajat total arbitraj, dar asta nu este vina totală a arbitrajului. Noi am jucat mai bine decât în toate meciurile, dar am făcut și noi câteva greșeli copilărești”, a spus Vasile Stângă la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -