În studio Sport Total FM, la Trafic Sport, cu Cosmin Aioniță și Răzvan Toma, Octavian Strunilă (dramaturg, regizor, actor) ne-a vorbit despre proiectul Teatrului Metronom, piese, actori, turnee etc.
“Teatrul Metronom, București, pe strada Traian 105. Avem un sediu nou. E muncă multă, să știți. O muncă infernală. Vreau să transmit spectatorilor că noi suntem acolo, am fost în toată țara cu Teatrul Metronom, itinerant. Am ajuns cu spectacolele peste tot. La un moment dat aveam și un slogan: să ducem teatrul acolo unde nu există. Așadar, am fost în orașele mici ale acestei țări, unde oamenii sunt extrem de bucuroși că vine cineva pe acolo. O iau din nord: am ajuns la Rădăuți, la Dorohoi, la Reghin – sunt niște spectatori extraordinari.
În toate orașele mici, bineînțeles, croșetând și cu marile orașe, pentru că n-ai cum să organizezi un turneu fără să ajungi în Iași, fără să ajungi la Timișoara. Noi mâine plecăm într-un turneu cu spectacolul Ultimul bărbat de pe pământ: mergem la Iași, Piatra Neamț, apoi Brăila și ne întoarcem la București. Din seara aceasta avem spectacol la Teatrul Metronom, la noul sediu, pe Traian 105, cu Ce își doresc femeile?
Să știți că n-am aflat ce își doresc femeile, dar întrebarea asta e perpetuă. Nu vă notați, că n-avem ce să notăm.”
Spectacolele de teatru sunt concepute pentru spectatori peste 12 ani
Despre limbajul piesei Din viața lui Adam, și despre textele vulgare, Octavian Strunilă spune: “E umorul ăla spontan, spumos, dar fără vulgaritate. Fără vulgaritate, pentru că noi ne dorim să se poată veni la spectacolele noastre cu întreaga familie, să-și poată aduce oamenii adolescenții. Spectacolele de teatru sunt concepute pentru spectatori peste 12 ani. Oamenii încearcă să vină și cu copiii mai mici, dar… e vorba de răbdare. Încă mi-aduc aminte din cartea aia de psihologie din liceu: răbdarea unui copil nu trece de șase–șapte minute. Gândiți-vă: într-o sală, în mijlocul rândului, un copil de cinci–șase ani nu mai poate să stea după o jumătate de oră. E natural, e normal.
De asta îi rog pe spectatori să fie înțelegători. Peste tot sunt anunțate aceste lucruri: 12+. Asta este limita în toată lumea, nu legat de conținut, ci de faptul că atenția unui copil nu poate rezista o oră jumate, poate două ore, la un spectacol. În spectacolele mele nu e nimic vulgar, nu e limbaj licențios. Dar există un moment de liniște care trebuie să se creeze și care aduce suspans. Copiii sub 12 ani nu au ce căuta la teatru. Nu le faceți un bine, le faceți un rău, pentru că nu pot să stea liniștiți atâta timp și îi forțăm să facă lucruri de care nu sunt în stare la vârste mici. Așa e în toată lumea. E o regulă, nu e a mea, e o regulă peste tot.
La 12 ani un copil poate păși în sala de spectacol. Până la 12 ani există spectacole speciale pentru copii, spectacole interactive, în care copilul interacționează cu actorul, cu personajul de pe scenă. Vorbesc, au voie să reacționeze, să vocifereze din sală: „A venit, a venit monstrul! E în spatele tău!” Astea sunt spectacole pentru copii.
Dar să aduci un copil de cinci ani la un spectacol unde se vorbește despre criza de la 40 de ani și despre problemele unei femei care nu și-a împlinit cariera pentru că și-a dedicat viața soțului… gândiți-vă ce poate să înțeleagă un copil, chiar și de șase ani.
Asta e un lucru pe care am vrut să-l transmit de mult. Și uite, cu ocazia asta, fără să-l fi pregătit de acasă, mă bucur că pot să-l spun aici. Nu doar eu, toți colegii mei au întâmpinat aceste probleme. Oamenii vin cu copilul la teatru și încearcă să spună că „o să stea cu minte”, dar nu are răbdare și nu înțelege ce se întâmplă acolo.”
Ascultă tot interviul aici: