Florin Surugiu participă la campania noastră Sport Total FM, “De ce nu fac românii sport”, din cadrul emisiunii Fluier Final, cu Narcis Drejan.
„Eu zic că, la sportul de masă, am scăzut foarte mult față de cum era înainte. Dinamica copilăriei noastre era complet diferită. Nu existau gadget‑urile de astăzi. Părinții ne lăsau în fața blocului, în spatele blocului, pe unde locuia fiecare – la țară, la oraș. Copilăria noastră era cu totul altfel: eram toată ziua afară, de dimineața până seara. Știu că, dacă intram în casă, nu mai știam dacă mă mai lăsau să ies.
Toată copilăria noastră era despre sport, alergat, joacă. Astăzi copiii sunt diferiți. Eu am doi copii și știu exact cum e. Mă lupt cu toate problemele, cu toate gadget‑urile, cu tot ce înseamnă era asta. Și cred că aici ar trebui să lucrăm. Cumva, statul, parlamentul, toate legile pe care trebuie să le dea ar trebui să încurajeze și să ajungă în școli, să promoveze sportul.
Eu, de exemplu, de jumătate de an am deschis o academie și vreau să fac exact ce se făcea înainte: să merg în școli, să asist la orele de sport, să aleg copiii, să îi încurajez, să le vorbesc. Îmi amintesc perfect cum era când eram mic. A venit o profesoară de atletism, m‑a văzut că sunt agil, că am viteză, și mi‑a spus: «Uite, Florin, îmi place cum alergi, ce faci. Aș vrea să vii la atletism. Poți să vii la un antrenament?» Când am ajuns acasă, le‑am spus părinților, entuziasmat, că m‑a ales pe mine. Eram eu și încă doi colegi. Cred că asta lipsește astăzi.
Ar trebui ca noi, antrenorii, să mergem în școli și să facem exact ce se făcea înainte
Acum, și o spun cu durere, toți părinții își iau copiii de mână și vor să îi facă Cristiano Ronaldo sau nu știu ce fotbalist. În celelalte sporturi – rugby, handbal, atletism – suferim la partea de selecție. Ar trebui ca noi, antrenorii, să mergem în școli și să facem exact ce se făcea înainte: «Hai să‑l luăm pe Andrei, pe George, să le spunem că sunt buni la sportul pe care îl promovăm noi.» Și eu cred că acei copii se duc acasă entuziasmați și le spun părinților: «Mami, m‑a ales pe mine! Hai să mergem, că îmi place.»
Acolo trebuie să lucrăm, la copii și juniori. Pentru că, dacă baza de selecție va fi mult mai mare, atunci și sporturile, când ajungem la performanță, vor avea o bază mult mai solidă.”
Ascultă tot interviul aici:
- Sport Total FM lansează campania națională “De ce nu fac românii sport”
- CAMPANIE / AUDIO | Mihai Covaliu la Fluier Final: “Nu toți copiii pot ajunge campioni, dar pot fi mai sănătoși, pot avea o educație mai bună prin sport.”
- CAMPANIE / AUDIO – Vasile Stângă la Execuții Matinale: “Nu mai există pasiunea pentru sport în rândul copiilor, din păcate.”
- CAMPANIE / AUDIO – Gabriela Szabo pentru Fluier Final: “Cred că fiecare primar din țara asta ar trebui să privească spre infrastructura sportivă, nu spre zona politică.”
- CAMPANIE / AUDIO – “De ce nu fac romanii sport?” Dr. Șerban Damian ne explică la Fluier Final”
- CAMPANIE / AUDIO – Ana Maria Necoară în campania “De ce nu fac românii sport”:Alexandru Matei “Suntem deficitari în primul rând la infrastructura sportivă”
- CAMPANIE / AUDIO – Corina Ungureanu pentru campania “De ce nu fac românii sport”: “Pentru performanță ai nevoie de bani mulți, de investiții, de oameni foarte bine pregătiți.”
- CAMPANIE / AUDIO – Leonard Doroftei pentru campania “De ce nu fac românii sport”: “Ai nevoie de mișcare, ai nevoie pentru sănătate, pentru șansă în viață.”
- CAMPANIE / AUDIO Alexandru Matei, discurs-manifest în cadrul campaniei “De ce nu fac românii sport?”: “Nu există expunere la polo!”
- CAMPANIE / AUDIO – Paul Barta în campania Sport Total FM, “De ce nu fac românii sport?”: “Cel mai important lucru e partea financiară!”
- CAMPANIE / AUDIO – Camelia Potec pentru campania “De ce nu fa românii sport”: “Întotdeauna este loc de dezvoltare”
- CAMPANIE / AUDIO – Cătălin Burlacu pentru campania “De ce nu fac copii sport”: “Părinții trebuie să înțeleagă că sportul este un proces de durată”
- CAMPANIE / AUDIO – Elisabeta Lipă în campania “De ce nu fac românii sport”: “Sportul nu înseamnă performanță sau înaltă performanță, sport înseamnă mișcare!”
- CAMPANIE / AUDIO – Cristina Pîrv în campania “De ce nu fac românii sport”: “Școala e pe primul loc. Dar poate să fie și sportul.”
- CAMPANIE / AUDIO – Ionel Melenco și Cristian Popa în campania Sport Total FM, “De ce nu fac românii sport”: “Trăim vremuri care nu sunt tocmai curate sau calme.”
- CAMPANIE / AUDIO – Dr. Radu Țincu în campania “De ce nu fac românii sport”: “Absolut toate statisticile arată că suntem un popor sedentar.”
- CAMPANIE / AUDIO – Adrian Bumbescu în campania “De ce nu fac românii sport”: “De la școala generală ar trebui să existe obligatoriu două-trei ore de educație fizică pe săptămână, cu accent pe formarea unui profil sportiv.”
- CAMPANIE / AUDIO – Larisa Iordache în campania “De ce nu fac românii sport”: “Fiecare dintre noi trebuie să facă primul pas și să renunțe la acea zonă de relaxare pasivă, pentru că ne putem relaxa și făcând sport”
- CAMPANIE / AUDIO – Constantina Diță pentru campania “De ce nu fac românii sport”: “Îndemnul meu pentru părinți este să-și ducă copiii la sport”
- CAMPANIE / AUDIO – Costel Cernat pentru campania “De ce nu fac românii sport”: “Profesorii de sport trebuie stimulați — poate chiar financiar!”
- CAMPANIE / AUDIO – Carmen Tocală în campania “De ce nu fac românii sport”: “Problema este că cei care au cea mai mare nevoie nu îl practică, pentru că sportul devine un lux!”
- CAMPANIE / AUDIO – Ciprian Paraschiv în campania “De ce nu fac românii sport”: “România ocupă primul loc în Europa la obezitate.”
- CAMPANIE / AUDIO – Radu Voina în campania “De ce nu fac românii sport”: “Dinamo bagă o căldare de bani în echipa de străini și nu‑i interesează deloc ce se întâmplă cu viitorul, cu juniorii?”
- CAMPANIE / AUDIO – Narcisa Lecușanu în campania Sport Total FM, “De ce nu fac românii sport”: “Dacă ar fi să încurajez pe cineva să facă sport, chiar și către performanță, aș spune cu toată dragostea că drumul până la medalie este extraordinar!”
- CAMPANIE / AUDIO – Adin Cojocaru în campania “De ce nu fac românii sport”: “Ne-am depărtat de ceea ce era natural pentru copil: nevoia lui de a se juca.”
- CAMPANIE / AUDIO – Alin Petrache în campania “De ce nu fac românii sport”: “Trebuie să înțelegem că sportul este o formă de cultură, care trebuie susținută centralizat!”
- CAMPANIE / AUDIO – Florin Surugiu în campania “De ce nu fac românii sport”: “Cumva, statul, parlamentul, toate legile pe care trebuie să le dea ar trebui să încurajeze și să ajungă în școli, să promoveze sportul.”


