Aurel Țicleanu a rămas fără exemplarele cărții după ce s-au vândut ca pâinea caldă: “Cerere este destul de mare. Trebuie să găsesc o formă să se poată comanda prin internet”

Aurel Țicleanu, membru în Comisia Tehnică a FRF, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 23 mai, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre ultima carte lansată ”Filosofia fotbalului”.

Nu s-a oprit în zona de comentariu de fotbal și jurnalism, ci a mers, acum, până în zona scriitoricească. A făcut-o cu elan și cu curaj și nu a dat greș. Aurel Țicleanu și-a scos de la tipar o primă lucrare, intitulată ambițios ”Filosofia fotbalului”.

Lansarea cărții a avut loc la începutul lunii mai, unde au fost prezenți peste 130 de invitați, printre care Miodrag Belodedici, Gigi Mulțescu, Mihai Stoichiță, Edi Iordănescu, Jerry Gane, Anghel Iordănescu, Dan Apolzan, Lucian Burchel, Florin Bratu sau Marcel Pușcaș, iar fostul fotbalist a explicat la ce trebuie să se aștepte cititorii că vor găsi în cartea care este despre fotbal și nu numai.

,,Am fost printre primii fotbaliști care s-a apucat de presă. Cochetam așa cu meseria asta de jurnalist sportiv, faptul că noi am făcut performanță atunci, i-a adus în jurul nostru pe cei mai mari jurnaliști ai noștri din acel moment. Aveam foarte multe publicații într-o anumită perioadă și începusem să răspund la tot felul de întrebări, erau interviuri, însepusem să scriu articole, dar cert este că am fost încurajat.

Am ajuns la o vârstă și am și scris o carte de talia asta, nu m-aș fi gândit nicioadată, cum la momentul când am făcut cererea către locația unde am lansat cartea ,,Casă iubitorilor de știință”. Inițial am preconizat că vor fi în jur de 30 sau 35 de persoane, însă ce să vezi, au fost peste 130 de persoane. Nu m-am așteptat sub nicio formă că va fi succesul acesta. Inițial m-am gândit să scot doar 200 de exemplare, însă s-au epuizat imediat. În schimb, niște prieteni mi-au sugerat să lansez cartea la Craiova, dar și la Târgu Jiu, de acolo de unde sunt eu. Datorită lui Dumitru Graur, președintele Asociației Presei Sportive, m-am înscris și suntem colegi acolo în această ascoieție și colegii mei din țară s-au oferit să-mi acorde un sprijing și din acest punct de vedere și de aceea uite că logistic aș putea merge oriunde în țară și sper să satisfac prietenii prin acest fel”, a spus Aurel Țicleanu la Radio Sport Total FM.

La doar câteva săptămâni de la lansare, fostul internațional Aurel Țicleanu, a anunțat că a rămas fără exemplarele cărții, după ce cele 200 de exemplare s-au vândut ca pâine caldă, existând în continuare o cerere foarte crescută.

,,Momentan cartea nu se mai găsește din cauză că am fost preocupat să o scriu, iar după am avut ceva probleme tocmai la noi în Oltenia la Scornicești și oamenii mi-au spus că nu se ocupă cu chestia asta. Am avut 200 de exemplare ca să îmi acopăr festivitatea de lansare a cărții și acum sunt nevoit să găsesc o formă, pentru că cererea este destul de mare și să găsesc o formă să se poată comanda prin internet, însă aștept în continuare să primesc sfaturi”, a mai concretizat Aurel Țicleanu.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -