Ania Caill, după ce a fost refuzată de COSR pentru a reprezenta România la JO: “M-am născut și crescut în Franța, dar am ales România”

Ania Monica Caill, schioarea româncă clasată cel mai bine în ierarhiile mondiale, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 27 ianuarie, pentru a discuta cu realizatorii Narcis Drejan și Dragoș Borchină, despre refuzul Comitetului Olimpic Român de a o convoca la JO de la Beijing.

“Povestea a început de mai mult de 4 ani, dar nu știu de ce. Totul s-a schimbat de la o zi la alta și marea surprindere a fost când m-au chemată în 2017 la comisia de disciplină. De atunci la fiecare două luni am avut mult obstacole și nu știu motivul pentru tot ce mi se întâmplă. Deja nu vorbim de președintele federației, ci de secretarul gen. Puiu Gașpar, nu am deranjat și nu m-am certat cu nimeni, nu am avut nici-o problemă și de aceea nu știu ce mi se întâmplă. De aproximativ 4 ani sunt foarte curioasă de ce mi se întâmpla asta și care sunt motivele.

Muncesc de 4 ani, dar anul acesta, ca orice sportiv de performanță, olimpiada este una dintre cele mai mari competiții.

Am făcut sacrificii să fiu schioare de performanță și obiectivul cel mai mare este Cupele Mondiale și să fiu regulat și contant la nivelul cel mai mare. Am avut probleme și în toamnă, când federația a dezactivat licența internațională și a trebuit să lipsesc în decembrie la Cupele Mondiale.

Rezultatele mele sunt vizibile de la Jocurile Olimpice din 2014 și până în 2018, iar minciunile lor sunt ușor de contrazis, toată lumea poate avea acces la aceste rezultate. 

M-am născut și crescut în Franța. La cursele de copii ai voie să reprezinți a doua țară și atunci am început să reprezint România. Când am început să ajung la juniori după 16 ani, a trebuit să aleg. Am început cu Franța, dar nu cunoșteam foarte bine acest sport. Când am avut cel mai bun sezon al meu, am fost contactată din ce în ce mai mult de Federația de Schi și de tocmai Puiu Gașpar”, a spus Ania Maria Caill la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

 

 

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -