Adrian Mutu este noul antrenor al Rapidului. Pe cine a adus în staff-ul tehnic

Rapid a anunțat, la câteva ore de la despărțirea de Mihai Iosif, că Adrian Mutu este noul antrenor al echipei. Mutu a semnat un cotract valabil până în vara lui 2023.

„Rapid este un club important al României, mă bucur să fiu aici, dar în același timp sunt concentrat să facem treabă bună și să reușim să avem rezultate și mai bune de-acum încolo. Rapid are un spirit unic, construit de-a lungul atâtor ani, cu niște suporteri ce transmit acea pasiune, pe care am văzut-o întotdeauna în tribune. Au fost alături de noi atunci când am jucat cu echipa națională în Giulești. Este o mare responsabilitate, rezultatele din trecut și istoria ne obligă să dăm 100% pentru acest club”, a spus Adi Mutu la semnarea contractului.

Staff-ul lui Adrian Mutu este format din Bogdan Pătrașcu și Eduard Stăncioiu, antrenori secunzi, Ciprian Niță, analist video, Roberto Buerrero, preparator fizic. Mihai Nădăban va rămâne antrenor de portari, iar Gabriel Stoica va reveni ca antrenor în cadrul centrului de copii și juniori.

În vârstă de 43 de ani, Mutu a mai antrenat FC Voluntari, Al Wahda U21, naționala României U21, ultima sa experiență fiind pe banca lui FCU 1948.

 

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -