Adrian Mititelu, atac la Sepsi OSK: “Dacă câștigați cu 3-0, să vedeți ce blestem va veni, nu mai faceți niciun punct. Pedeapsă divină”

Comisia de Disciplină a FRF se va pronunța azi în cazul meciului Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCU Craiova 1948, suspendat de arbitrul partidei în minutul 26 după scandările xenofobe ale fanilor oaspeților.

Toată lumea se așteaptă ca gazdele de la Sepsi să câștige cu 3-0, însă Mititelu iese la atac și spune că dacă se va judeca ad-literam, echipa sa nu va avea de pierdut. În cadrul unei emisiuni de la Sport.ro, Adrian Mititelu a avut un dialog aprins cu David Kertesz, vicepreședintele covăsnenilor, căruia i-a transmis că Sepsi va fi lovită de un blestem, dacă aceștia vor câștiga la masa verde.

Adrian Mititelu: Sunt dezamăgit, simt o amărăciune, pentru că simpatizez foarte mult echipa celor de la Sepsi, prin primsa lucrurior deosebite care s-au realizat acolo. Dar să aibă asemenea aspirații, e o pată rușinoasă, îi știam mai demni și mai curajosi. Se poartă mai rău ca românii, mai românește ca românii.

David Kertesz: Stima este reciprocă, credeți-mă. Domnul Dioszegi a declarat că noi nu am fost primiți în țara asta cum am fost primiți la Craiova. Cu “bine ați venit” pe ungurește, asta nu se poate uita. De asta zic că stima e reciprocă. Dar modul în care v-ați apărat… Știți și dvs., nu s-au zis din partea clubului adevăruri. Și noi v-am demonstrat în liniște, cu calm, că noi avem dreptatea de partea noastră. Credeți-mă că nu e bine ce se întâmplă.

Adrian Mititelu: Am înțeles punctul dvs. de vedere, eu vă respect în continuare și data viitoare o să vă spun “Vrem fair-play” în limba maghiară. O spun încă o dată și nu din demagogie. Chiar sunt surprins că vă doriți să câștigați cu 3-0, chiar așa?

David Kertesz: Noi ne dorim să se judece ad-literam. Regulamentele, dacă sunt făcute, trebuie ținute cont de ele.

Adrian Mititelu: Dacă se judecă ad-literam, sunteți mâncați, pentru că legea este de partea noastră.

Cât vreți mâine (n.r. – astăzi)? 3-0 sau 4-0? Dacă mâine (n.r. – astăzi) câștigați cu 3-0 la masa verde, o să vedeți ce blestem va veni, niciun punct nu veți mai câștiga de acum înainte. O să vedeți ce pedeapsă divină veți primi, de nu mai faceți un punct în etapele următoare.

David Kertesz: Nu se știe asta, mingea e rotundă, s-ar putea să se întâmple așa și dacă nu primim mâine 3-0 (n.r. – astăzi).

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -