Duminică, 21 mai, în emisiunea Liga de Weekend, realizatorul Răzvan Toma a avut-o invitată prin telefon pe actrița Iulia Lumânare. Într-o atmosferă de bunădispoziție s-a discutat despre cele ce au atras-o spre lumea artistică, despre activitatea și proiectele ei, dar și despre simpatia sa față de sport.
“Mi-a plăcut în primul rând, patinajul artistic. Apoi, tenisul. Eu eram mare fană a lui Agassi, iar sora mea a lui Sampras. La gimnastica artistică m-aș uita ore întregi. Chiar și înotul. Fotbalul nu-l înțelegeam, mai ales povestea cu ofsaidul. A încercat tata să-mi explice, dar nu se lipea de mine. Nu înțelegeam nici cum era cu așezarea în teren, câți fundași, câți mijlocași, câți atacanți. Astăzi mi-am dat seama despre ce e vorba.
Am practicat echitația, dresajul. Am avut mereu o fascinație pentru cai. Când încă eram în anul 4 la facultate, dădusem o probă la un film francez de secol XVII, unde am fost întrebată dacă știu să călăresc. I-am mințit că da. Am luat proba și am fost dusă să cunosc calul, ca să vadă la ce nivel sunt și să aflu cam ce am de făcut. Când m-am apropiat de cal, mi-am zis că urcarea trebuie să fie prin dreapta. Când au văzut asta, și-au dat seama de realitate. Într-o altă țară, în acel moment m-ar fi schimbat și ar fi adus altă actriță, care știa să călărească. Dar, au vrut totuși să vadă cum mă descurc. Și m-am urcat pe un cal arab, cu care a doua zi deja făceam galop, de parcă mă născusem în șa.
Mă bătea gândul să încep să fac capoeira, dar nu am apucat să îmi pun și în practică această dorință.
Am ajuns să văd la Teatrul Național spectacolul Richard al II-lea, în regia lui Mihai Măniuțiu. După spectacol, colegii mei de liceu s-au dus să ia autografe. Însoțindu-i și eu, am simțit realmente un sentiment foarte puternic, când i-am văzut pe cei doi actori, Oana Pellea și Marcel Iureș, coborând pe scări la sfârșit de spectacol. Aveau o expresie pe care n-o mai întâlnisem niciodată până atunci și nu era a actorului care dă interviuri sau autografe, ci a unor oameni epuizați după un spectacol de trei ore. Dar în acea epuizare păreau fericiți. Așa că mi-am zis „vreau și eu asta”.
Tata, ca să fiu sigură că intru la o facultate, mi-a sugerat să dau la litere, la universitate. Așa că începusem să mă pregătesc la gramatică. Dar a venit o zi în care am trăit o poveste foarte specială. Am primit un telefon bizar. O voce bărbătească m-a întrebat ce fac. De obicei, când răspund la această întrebare, spun exact ce fac și i-am spus că mă pregătesc la gramatică pentru admiterea la Litere. „Păi n-ai zis că dai la teatru?” – m-a întrebat. Și i-am explicat că dacă nu intru, trebuie să fac ceva, că n-o să rămân acasă. Atunci, mi-a zis că nu ar fi bine să încerc la Litere, că n-o să mai dau 100% pentru Actorie, simțind că aveam o plasă de siguranță. Abia atunci am realizat că nu știam cu cine vorbesc și când l-am întrebat cine e, mi-a zis „ghici”. Am luat la rând toate posibilitățile, dar nu am aflat, după care a închis telefonul. Nu știu nici în ziua de azi cine era. Cert e că începusem examenele la teatru. În a treia zi, când totodată era și ultima de înscriere la Litere, aveam dosarul la mine și urma să-l depun. Am ieșit din clădirea UNATC și am rămas câteva clipe cu el în brațe în gangul de la intrare, întrebându-mă ce să fac? În cele din urmă am decis să nu mă mai înscriu la Litere“, a spus Iulia Lumânare la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție o puteți asculta, accesând link-ul de mai jos: