Adrian Iencsi, fost fotbalist la Rapid, care a participat și la câștigarea ultimelor 2 titluri de campioni pentru giuleșteni, în 1999 și 2003, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre inaugurarea noului stadion Rapid-Giulești, de pe 26 martie, dar și despre viitorul clubului alb-vișiniu.
Iencsi spune că va fi prezent la inaugurare și anunță că Marius Șumudică, în ciuda ultimelor declarații, va fi prezent la eveniment.
“Voi fi prezent, mi-am anunțat prezența și voi veni cu mare drag. Am înțeles că o să vină și Șumi (n.r. Marius Șumudică). Eu cred că va veni, pentru că îl cunosc foarte bine, e fost coleg de-al meu, îi cunosc caracterul. Are momente când ia niște decizii, dar e un băiat extrem de sufletist”, a declarat fostul rapidist.
Adrian Iencsi spune că nu trebuie pusă problema că Rapid nu ar avea o echipă competitivă în acest moment și are mari speranțe că echipa va redeveni o forță în România.
“Nu ar trebui să spunem ce ne facem cu echipa. Rapid tocmai a revenit în Liga 1, un club renăscut ca să zic așa. Eu cred că vor veni și performanțele și sunt sigur că vom vorbi de o echipă foarte puternică. Sper că vom vorbi de acest lucru într-un moment apropiat. Au toate motivele, au o nouă casă, joacă în Liga 1, au un lot destul de bun deocamdată. Eu cred că pe viitor, în anii ce vor urma, Rapidul va deveni din ce în ce mai puternică. Te obligă tradiția, susținerea suporterilor, susținerea financiară, până la urmă, că sunt câțiva sponsori importanți la club și vor mai veni. Deci Rapid își va recăpăta forța de altădată”, a declarat Iencsi.
Întrebat despre numirea lui Adi Mutu pe banca Rapidului, Adrian Iencsi s-a declarat surprins: “M-a surprins, da, dar asta nu înseamnă că sunt nemulțumit. Nu mă așteptam într-adevăr și nu neapărat pentru că Adi Mutu n-ar fi jucat la Rapid în trecut. Doar că totuși nu ar avea o experiențp foarte mare de a devenit antrenorul Rapidului, doar din această prismă. Însă au mai fost antrenori care au început să antreneze chiar cu Rapidul și au obținut rezultate foarte bune, deci într-un final eu cred că dacă Mutu va avea rezultate la Rapid, va fi susținut de suporteri”.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: