Adrian Iencsi ne spune la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre jocul slab al Rapidului.
La întrebarea primită “E Gâlcă un antrenor fricos sau e lotul Rapidului prea slab?“, Adrian Iencsi a răspuns: “Nu cred, pentru că este o conjunctură în care, mă refer la Gâlcă, fiind antrenor al Rapidului, trebuie să ținem cont că el a venit după Marius Șumudică, unde rezultatele au fost sub așteptări. Și atunci, ce a făcut Gâlcă? În primul rând a adus liniște la echipă, lucru de care era mare nevoie. În același timp, jocul Rapidului a devenit foarte pragmatic. Nu văd un antrenor fricos, ci un antrenor foarte bine organizat, care știe să își organizeze echipa.
Într-adevăr, la ultima partidă de acasă, pe Giulești, contra Oțelului Galați, cred că echipa a avut cea mai slabă evoluție din acest sezon, de când a venit Costel Gâlcă. Chiar mă gândeam dacă Oțelul Galați a jucat fantastic sau Rapidul a evoluat foarte slab. Dar mai degrabă cred că Oțelul Galați a făcut un joc foarte, foarte bun. În același timp, Rapidul parcă nu s-a regăsit în teren, inclusiv pe faza defensivă, unde eu accentuez că este un Rapid pragmatic. Au apărut multe dificultăți, au fost surprinși cu adversarii între linii și nu au știut să gestioneze acele momente. Adversarul a avut o posesie superioară, a avut inițiativă și și-a creat ocazii de a marca, lucru care s-a și întâmplat.
Rezultatul este clar: Oțelul Galați a câștigat pe drept această partidă, având un antrenor care este o persoană răbdătoare și care gândește foarte bine. În continuare, Rapidul se află pe primele poziții ale clasamentului, deci este acolo sus. De ce am spune că Rapidul este fricos? Nu, în niciun caz.
Sunt șanse reale de a se bate pentru titlu. Este clar că în play-off va fi cu totul alt campionat, cu o intensitate diferită a jocurilor și cu alte emoții. Important este ca Rapidul să termine acolo, în vârful clasamentului, și să aibă șanse reale la câștigarea campionatului.”
Ascultă tot interviul aici:

