România a pierdut categoric în fața selecționatei din Coreea de Sud, în al doilea meci de la Jocurile Olimpice, scor 4-0. Tricolorii și-au înscris un autogol, au jucat o repriză în 10 oameni și au primit gol din penalty, într-un meci pe care Mirel Rădoi îl vrea uitat rapid.
După meci, selecționerul a vorbit despre prestația echipei și a recunoscut că jocul de azi a fost o lecție, iar meciurile nu puteau fi câștigate doar cu noroc.
“Putem să spunem că norocul din prima partidă ne-a abandonat în seara asta. Era clar că nu puteam câștiga la nesfârșit din noroc. Meciul s-a rupt la cele două greșeli personale – autogolul și eliminarea. Ne-a fost predată o lecție de fotbal, de mentalitate. Am jucat două meciuri, n-avem altceva de făcut decât să câștigăm la ultimul joc.
Sunt foarte multe echipe care au câștigat prima partidă din grupe și după aceea nu s-au calificat, sper să nu fie la fel și la noi. Important e că am ajuns până aici, tot meciul cu Noua Zeelandă ar fi fost decisiv. Am vrut să avem o finală, o avem. Cel mai important e să recuperăm băieții din punct de vedere fizic.
Din punct de vedere psihologic îi vom remonta pe jucători, dar fizic e marea noastră problemă. Trebuie să mergem pozitivi, chiar dacă rezultatul nu ne arată asta. Am suferit o lecție de fotbal, o umilință. Trebuie să ne revenim cât mai rapid din punct de vedere psihologic, dar fizic e cel mai greu și va trebui să facem o evaluare pentru a vedea cine poate juca în această finală”, a declarat Mirel Rădoi, la TVR.
Pentru România urmează meciul decisiv contra Noii Zeelande, miercuri, de la ora 11:30. Toate echipele din grupa B au câte 3 puncte, iar fiecare gol va conta în eventualitatea unei egalități de puncte, pentru că golaverajul este primul criteriu de departajare.