Victor Becali, încrezător în FCSB și CFR Cluj la meciurile din Conference League: “Sunt foarte optimist! Cred că vom lua 6 puncte”

CFR Cluj și FCSB vor juca astăzi meciurile din etapa a doua a grupelor Conference League, ambele pe teren propriu, contra Sivasspor, respectiv Anderlecht.

Victor Becali spune că are mare încredere în cele două reprezentante ale României și e de părere că vor obține victorii în această seară.

“Da, sunt foarte optimist! Mă bazez că FCSB-ul joacă acasă, în cupele europene, iar mereu astfel de meciuri, față de cele din campionat, mobilizarea este mult mai mare. Pentru Dică e greu să motiveze contra Mioveniului, nu contra lui West Ham sau Anderlecht, acolo se motivează ei singuri.

La meciurile astea, FCSB-ul s-a mobilizat mult mai bine. Anderlecht-ul nu mai e ce a fost, citeam și în presă, se bazează mai mult pe tineri, să crească jucători, să vândă.

Sivasspor nu este într-un moment foarte bun și oricum CFR-ul este greu de bătut acasă. Pe asta mizez. Eu cred că vom lua 6 puncte”, a declarat Victor Becali.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -