,,Acum două săptămâni am avut pe ordinea de zi un articol de modificare a legii sportului, prin care toți sportivii, copii și juniori, care sunt angrenați în campionate naționale ale disciplinelor lor, să beneficieze de un sprijin de 150 de lei lunar.
Din acest abonament tinerii sportivi își vor putea achiziționa un abonament de transport, pentru că probabil este cea mai importantă problemă a sportivilor noștri și a talentelor din jurul orașelor de unde sunt cluburi sportive. Nu au bani nici de transport, nu au bani nici de echipamente.
Este în mod sigur o sumă simbolică, dar este suficient pentru a da o gură de aer părinților care sunt conștienți că au în casă și în familie o comoară, un briliant, dar nu-l pot pune în valoare pentru că starea materială nu le permite.
Cred că prin această măsură își pot cumpăra și echipament, un tricou, un trening, un șort, luna asta, iar luna viitoare va completa cu restul. Tinerii sportivi își mai pot lua de exemplu un supliment de medicamente, susținătoare de efort sau altceva ce vor crede ei că îi ajută în a face performanță în disciplinele sportive pe care le practică.
Va urma perioada în care Ministerul va trebui să caute modalitatea prin care acești bani să ajungă la sportivi”, a spus Vasile Câtea la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.