Tudor Iacov, unul dintre cei mai vechi și aprigi contestatari ai regimului Burleanu, nu a fost lăsat să intre la Adunarea Generală a FRF. Mai mult de atât, președintele AFC Progresul București susține că va contesta în instanță această Adunare Generală.
,,Nu voi fi lăsat să intru la Adunarea Generală, deși clubul pe care îl conduc, unul de copii și juniori, este nu doar afiliat, ci și membru asociat al FRF. Am chiar o hotărâre a Curții de Apel, din 2018, în acest sens. Eu am fost singurul club care i-am dat adeziune lui Sorin Răducanu. Dar i s-a comunicat în scris de la comisia FRF că îi mai trebuiau încă 4 adeziuni de la membrii afiliați.
Deci au recunoscut implicit calitatea lui AFC Progresul București. Dar eu, ca membru, nu am fost anunțat de această Adunare Generală, nu am primit convocarea, nici materialele care urmează să fie dezbătute. Așa că, dacă voi intra, voi cere amânarea Adunării Generale, fiindcă nu mi s-au respectat drepturile prevăzute în statut. Știu, voi fi huiduit de aplaudaci, ca de obicei, dar voi contesta inclusiv în instanță și această Adunare Generală. Nu mi s-au respectat drepturile, conform legilor și statutelor FRF”, a spus Tudor Iacov, președintele AFC Progresul București, pentru gsp.ro.