Sumele uriașe cerute de Mircea Lucescu și Cosmin Olăroiu pentru a prelua naționala. “FRF discuta cu ei pe motiv că România nu se refuză. Ba se refuză!”

Marcel Pușcaș, fost director de dezvoltare în cadrul Federației Române de Fotbal, a dezvăluit sumele pe care Mircea Lucescu și Cosmin Olăroiu le-ar fi cerut pentru a veni să antreneze România, după plecarea lui Victor Pițurcă, înainte de EURO 2016.

În fapt, cei doi antrenori cereau sumele pe care le primeau în acel moment de la echipele pe care le antrenau.

“După plecarea lui Pițurcă eram cu Vorchin (n.r.: Andrei Vorchin, consilierul lui Răzvan Burleanu), că ‘Domne, căutăm antrenor!’. S-au dus pe la Lucescu, pe la Olăroiu, d-astea imposibile. Lucescu, 3 milioane pe an. Olăroiu, 4 milioane pe an. Ei discutau de antrenor de 200.000-300.000 de euro cu ăia care câștigau 3-4 milioane de euro pe an pe motiv că România nu se refuză.

Ba se refuză! Pentru 3 milioane de euro pe an se refuză și România, și orice”, a dezvăluit Marcel Pușcaș.

Actualul director general de la FC U Craiova 1948 a povestit și cum a ajuns Anghel Iordănescu selecționerul naționalei, care a dus România la ultimul turneu final la care a participat țara noastră, EURO 2016.

“I-am spus lui Vorchin să nu mai caute cai verzi pe pereți. ‘Avem aici antrenor, pe coridor, Puiu Iordănescu’. Stătea stingher prin federație, în birou. Mi-au zis că e bătrân, că nu a mai antrent de 7 ani…

‘Puneți-l acolo, altul mai bun nu e să continue ce a început Pițurcă’, le-am zis. Și unde am ajuns? La EURO 2016. Dar le-a trebuit vreo 3 săptămâni de ture europene, de discuții la telefon, de presă. Așa a ajuns Puiu Iordănescu antrenor. E greu să recunoască cineva, dar așa a ajuns în 2016 la națională”, a declarat Marcel Pușcaș.

Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -