Justin Ștefan, despre cesiunea de creanțe din fotbalul românesc: “Acest mecanism este în defavoarea fotbalului pe termen mediu și lung”

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 19 aprilie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre cesiunea de creanțe din fotbalul românesc.

,,Am încercat să construim un pic lucrurile printr-o altă abordare. Le-am solicitat cluburilor să ne transmită punctele lor de vedere cu privire la aceste aspecte, le-am prezentat care sunt pericolele în măsura în care vom continua această practică și această creanță.

Cât timp îți împingi datoriile mai înainte, mai în față, la un termen ulterior față de momentul inițial al scadenței și nu se profilează noi surse de venit, cu siguranță că nu vei putea avea o rezolvarea cu privire la acele datorii, din contră dacă vei ajunge să amâni alte datorii pentru a le achita pe cele din urmă, cu siguranță că intri într-un cerc vicios din care e posibil să nu ieși niciodată sau dacă ieși să ajungi în insolvență, scenariul cel mai rău este să ajungi chiar în faliment.

Astfel, le-am spus care sunt consecințele, i-am invitat la dialog, le-am spus să transmită propunerile lor privitor la aceste aspecte, pentru că avem acele dispoziții de cod civil care cumva stabilesc că pot face cesiuni de creanțe, adică nu pot aplica de codul civil, dar în același timp, fiind o organizație fără scop patrimonial, putem să stabilim anumite reguli care să fie aplicabile tuturor participanților. Așteptăm propunerile lor de reglementare a acestor probleme, precum stabilirea unui număr maxim de cesiuni, stabilirea unor cote care pot fi cesionate din drepturile de televizare ș.a.m.d. 

La următoarea adunare generală vrem să adoptăm o decizie, sperăm noi cu o majoritate confortabilă, pentru că altfel, acest mecanism credem noi că este în defavoarea fotbalului pe termen mediu și lung.

Cu toții au înțeles că dacă vor ajunge în cazuri extreme vor suporta sancțiuni financiare mult mai mari și să se răsfrângă asupra tuturor. Eu cred că de pe urma exemplelor negative vom asista la o responsabilizare a managementului cluburilor din Liga 1 și mai ales a cluburilor care au un potențial de public, audiență și de finanțare mai mici”, a spus Justin Ștefan la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -